Român arestat în Germania, după ce și-a umplut coșul cu produse și a vrut să iasă pe la intrarea în supermarket

Data actualizării: Data publicării:
cos cu alimente
Producătorii au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat prețul la fel de mare. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un român a fost arestat în Germania, după ce a încercat să fure un coș plin cu alimente dintr-un supermarket. Bărbatul de 29 de ani și-a făcut cumpărăturile doar că, în loc să treacă pe la casele de marcat, a vrut să iasă din magazin prin zona de intrare. A fost văzut chiar de directorul magazinului, care a alertat autoritățile, transmit reprezentanții Poliției într-un comunicat de presă

Totul s-a întâmplat luni seara, în jurul orei 19:30, într-un supermarket din localitatea Grefrath, Renania de Nord-Westfalia, Germania.

"Directorul magazinului a observat un client care avea în coșul de cumpărături un număr vizibil de mărfuri. Când a încercat să iasă din magazin prin zona de intrare cu căruciorul de cumpărături, șeful magazinului l-a oprit și a anunțat poliția", transmit reprezentanții poliției.

În coșul de cumpărături se aflau produse în valoare de 450 de euro, pe care românul plănuia să le fure. Planul său a dat, însă, greș.

"Suspectul este un tânăr de 29 de ani din România, care nu are reședință permanentă în Germania și care a comis și în trecut furturi din magazine", spun polițiștii.

Bărbatul a fost reținut pe loc, iar a doua zi a fost arestat pentru furt. 

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri