Robert Negoiță, filmat în timp ce mergea pe bicicletă în Parcul IOR, închis oficial. Ce spune primarul sectorului 3

Data actualizării: Data publicării:
negoitacapturafb
Sursa: Captură video

Robert Negoiță, primarul sectorului 3, a fost surprins astăzi, prima zi de Paște, plimbându-se în parcul IOR din Capitală, împreună cu iubita sa. Edilul spune că verifica starea parcului.

Deși parcurile din București au fost închise pe timpul stării de urgență, primarul Sectorului 3 a dat o tură cu bicicleta. Telespectatoarea Digi24 care a surprins momentul povestește că primarul era îmbrăcat în pantaloini scurți și avea un coș de picnic.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La întrebarea mea de ce nu respectă regulile de interdicție de a intra în parc, mi-a răspuns: "verific ca totul să fie în regulă", stând pe bicicletă în pantaloni scurți, cu un coș de picnic și cu iubita alături. Am vorbit preț de câteva minute. După alte întrebări de ce ni se interzice nouă, famiilor cu copii, intrarea în parc, mi-a răspuns că nu el a închis parcurile și nu el a dat ordonanța militară”, a scris pe Facebook Lilia Stana.

Edilul a arătat, pe contul său de Facebook, că vizita de astăzi s-a datorat verificării mentenanței parcului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Azi am dat o tură completă în Parcul IOR, fiindcă nu reușisem de ceva timp să fac asta. Am constatat, din păcate, că deși există personal alocat pentru mentenanța parcului, chiar și în această perioadă, sunt elemente ce trebuie rezolvate rapid. De la reparații la mobilierul stradal și până la refacerea spațiilor verzi și a anumitor zone. Mâine, am convocat o ședință cu cei ce se ocupă de mentenanța Parcului IOR și le voi trasa câteva sarcini clare”, a scris pe Negoiță.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri