Rezultatele analizelor toxicologice ale şoferilor vor fi introduse pe o platformă informatică la care va avea acces poliția

Data publicării:
test antidrog
Test antidrog. Imagine cu caracter ilustrativ / Foto: Profimedia

Guvernul a adoptat în ședința de joi normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă privind suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Hotărârea de guvern adoptată joi finalizează pachetul de reglementări privind siguranţa circulaţiei rutiere, a precizat el, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Hotărârea stabileşte modalitatea de organizare a activităţilor la nivelul Poliţiei Române şi al instituţiilor medico-legale în vederea respectării termenului de 72 de ore prevăzut în OUG 97/2024, adoptată săptămâna trecută.

Totodată, la nivelul Ministerului Sănătăţii şi al MAI se va institui o comisie care va stabili instituţiile medico-legale care efectuează analizele toxicologice, arondarea unităţilor teritoriale de Poliţie şi programul de asigurare a permanenţei în zilele libere.

Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, va dezvolta o platformă informatică dedicată comunicării între instituţiile medico-legale şi unităţile de Poliţie. Prin această platformă, rezultatele analizelor toxicologice vor fi puse la dispoziţia unităţilor de poliţie.

„Săptămâna trecută a fost adoptată ordonanţa de urgenţă ce include prevederi privind suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală. Guvernul a adoptat astăzi normele de aplicare. Hotărârea este propusă de Ministerele Sănătăţii şi Afacerilor Interne şi conţine normele privind recoltarea, depozitarea şi transportul mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge sau a prezenţei sau absenţei în organism a substanţelor psiho-active, în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier”, a explicat Mihai Constantin.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri