Regele şi Regina s-au cunoscut pentru prima oară în Londra în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.
Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire. Devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei şi sprijinul logodnicei sale l-au determinat pe rege să se întoarcă în România după încoronarea reginei Elisabeta.
A urmat abdicarea forţată din 30 decembrie 1947, astfel încât Regina Ana a călcat pe pământ românesc abia la sărbătoarea de Paşti din 1992.
Căsătoria Regelui Mihai I şi a Reginei Ana a marcat şi începutul unui exil de 44 de ani.
Nunta a avut loc pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei.
La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, regina-mamă Elena a României, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, şi rude din partea familiilor de Hanovra şi Hesse. Regina Sofia a Spaniei şi regele Constantin al elenilor, prezenţi la nunta de diamant din 10 iunie 2008, au fost paji la nunta regelui şi reginei, la Atena.
Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.
Regele Mihai şi Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elveţia.
De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele lor publice, Regele Mihai şi Regina Ana au ales să fie alături de cei dragi, fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta.
Regina Ana - câteva repere biografice
Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris.
Este fiica Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei.
Principesa Ana a copilărit în Franţa.
Începând cu anul 1939, după izbucnirea războiului, şi-a urmat familia în Spania şi în Statele Unite ale Americii.
A urmat o şcoală de artă la New York, iar în paralel, pentru a-şi putea câştiga existenţa, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s.
În 1943, Principesa Ana s-a înrolat ca voluntar în armata franceză. A fost, împreună cu regimentul ei, în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, până la sfârşitul ostilităţilor. A primit “Crucea de Război” a Franţei.
(Material realizat cu sprijinul departamentului Documentare al Digi24)
Urmăriți mai jos o galerie foto cu imagini din timpul celor aproape șapte decenii de conviețuire dintre Regele Mihai și Regina Ana (clic pe prima fotografie pentru a le vedea pe toate celelalte):