Un sirian, refugiat în România, vrea să atragă atenţia că oamenii care fug dintr-o zonă de război pot să ducă o viaţă normală şi să se integreze în ţara care le-a oferit protecţie. Si spune ca el este cel mai bun exemplu. În trei ani de când e la noi, a învăţat la perfecție limba română şi a fost admis la Conservator. Și asta în timp ce, la nivel mondial, criza refugiaţilor se adânceşte. Statisticile oficiale arată că sunt 22 de milioane de oameni care au fugit de conflicte armate, iar dintre ei aproape 6 milioane sunt sirieni.
Mohamad Zatari este refugiat din Siria. A venit în România în 2013, anul în care conflictul civil din ţara sa începea să ia amploare. Familia sa a rămas în zona de război.
Mohamad Zatari, artist sirian: „În Alep mai ales...bombe. Au bombardat şcoli, spitale. Vedeam ştirile în fiecare zi. Aveam speranţă că o să fim mai liberi, dar nu s-a întâmplat.”
În trei ani de când este aici, Mohamad a învăţat perfect limba română şi a reuşit să-şi îndeplinească cel mai mare vis. Este student la Conservator.
Mohamad Zatari, artist sirian: „Tocmai acum am intrat, după ce am făcut pregătiri. Eu intru la secţia de compoziţie clasică. N-am avut niciun contact înainte cu muzica clasică europeană. Sper să avem mai multă înţelegere între noi. Aş vrea să adaug ceva la secţia de muzică clasică. Să vadă că nu sunt doar pian, contrabas, clarinet, ci că există mai multe instrumente în lume.”
Sirianul a început şi un proiect muzical în România. Un iranian îi este partener.
Mehdi Aminan, artist iranian: „Am vrut să arătăm prin acest proiect că refugiaţii nu sunt doar oameni care vin aici să obţină ajutor de la Guvern, de la stat. Refugiaţii pot să fie ca noi doi. Unii sunt artişti, alţii sunt brutari, alţii provin din alte domenii. Eu colaborez cu un refugiat.”
Cei doi au treminat şi primul lor album pe care l-au numit „Mai tăcut decât liniştea".Toate melodiile sunt inspirate din viaţa oamenilor aflaţi în Siria şi Iran. Speră că într-o zi să urce pe scenă şi în Alep, acum o zonă de război.
Mohamad Zatari, artist sirian: „Poate nu acum, poate nici în cinci ani, zece ani, dar o să facem.”