Numărul cazurilor de COVID este în scădere în ultimele şapte zile, dar ridicarea restricţiilor trebuie să fie corelată cu numărul pacienților internați la terapie intensivă, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. El a adăugat că prima măsură de relaxare ar urma să fie renunțarea la portul obligatoriu al măștii în aer liber.
„Ne pregătim de ridicarea restricțiilor, dar cu precauție. Nu putem să aplicăm niciun fel de măsuri de relaxare în acest moment, decât când acest indicator al gradului de ocupare a secţiilor ATI începe să scadă în mod susţinut”, a spus ministrul într-o conferință de presă.
El a estimat că numărul pacienților la ATI ar urma să intre pe un trend descendent în următoarele 7-10 zile.
„Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent. Acest trend descendent al numărului de cazuri semnalate trebuie să se cupleze cu alţi doi indicatori ca să putem să discutăm într-adevăr de ridicarea restricţiilor şi chiar despre o eventuală renunţare la starea de alertă la un anumit moment. În primul rând, este vorba despre scăderea numărului de persoane care sunt internate, dar mai ales despre scăderea numărului de pacienţi internaţi în secţiile de terapie intensivă”, a adăugat Rafila.
El a explicat că prima măsură de relaxare ar putea fi renunțarea la măștile de protecție în aer liber.
„Uitându-ne la modul în care numărul de cazuri scade, o să ne punem această problemă a ridicării stării de alertă în perioada următoare. Dar până se ridică starea de alertă sigur că s-ar putea renunța la anumite restricții - cum ar fi de exemplu utilizarea măștii în aer liber sau creșterea gradului de ocupare a unor instituții care organizează evenimente - dar numai în corelație cu evoluția reală”, a precizat Rafila.
„Eu cred că asta ar fi prima măsură, dar nu în spațiile închise, pentru că vine primăvara, lumea iese din case. Nu vreau să mă hazardez, să fac pronosticuri, dar cred că aceasta ar putea să fie o măsură luată după ce vedem că lucrurile reintră în normal în ceea ce privește îmbolnăvirile și scăderea este consistentă”, a mai spus el.
Editor : M.B.