Video Raed Arafat a povestit cum s-au dat de gol mai mulți români care veneau de la Luton și au prezentat certificate COVID false

Data publicării:
pasaport cu o hartie in el pe care scrie covid-19
Mai mulți români s-au ales cu dosare penale după ce au prezentat autorităților certificate COVID false Foto: Guliver/GettyImages

Autoritățile române se confruntă în prezent cu un adevărat „fenomen”: la intrarea în țară, sunt persoane care îndrăznesc să prezinte documente false de certificare COVID, spune Raed Arafat, șeful DSU, care a povestit, luni seară, la Digi24, o întâmplare despre cum s-au dat de gol câteva zeci de români care veneau de la Luton și care au folosit astfel de metode frauduloase.

„Noi avem acum un fenomen cu care ne confruntăm: la intrarea în țară, sunt persoane care îndrăznesc să se prezinte la DSP-uri și la frontieră documente false. Deja sunt mai multe dosare penale întocmite de poliție unor oameni care au prezentat documente false de vaccinare sau de trecere prin boală sau de testare. Acest lucru este extrem de grav pentru că oamenii ăștia vin din zone roșii chiar. Când vii în țară și ești în stare să prezinți chiar un document fals înseamnă că nu te interesează nimic, înseamnă că tu vii și ești dispus să răspândești boala, să răspândești totul, că nu te interesează”, a comentat Raed Arafat.

„I-am șmecherit pe ăia la graniță!”

Secretarul de stat în MAI a arătat că aici nu este vorba numai despre înșelarea vigilenței autorităților, ci de o inconștiență și nepăsare în legătură cu propria familie.

„Vii dintr-o zonă unde varianta Delta e la maxim, vii în România, unde stăm bine, prezinți un certificat fals, nu ești vaccinat, nu ești trecut prin boală, probabil să fii și pozitiv și să vii să stai în familie și să spui că eu i-am șmecherit la graniță și am trecut și nu mai trebuie să stau în carantină -  acest lucru este foarte grav”, a punctat Raed Arafat.

El a repetat că sunt cazuri în care s-au întocmit deja dosare penale și a dat un exemplu în acest sens.

„E un caz pe care mi l-a povestit un director de direcție sanitară ( ...), care mi-a zis că într-un singur avion venit de la aeroportul Luton din Marea Britanie, 30 de persoane au prezentat documente de trecere prin boală, toți 30 în același avion și toți 30 s-au îmbolnăvit în aceeași săptămână. Asta i-a atras atenția și de acolo a fost informată poliția. Nu știu dacă toți 30, dar un număr importnat dintre ei au dosar penal pentru fals și uz de fals care, în ambele situații, înseamnă fie închisoare de la 3 luni la 2 sau 3 ani sau amendă penală, ceea ce înseamnă că te trezești cu cazier și ai alte probleme”, a subliniat șeful DSU.

„Nu pot să înțeleg de ce riscă oamenii și nu știu dacă ar risca acest lucru, de exemplu dacă mergeau în Germania sau în Belgia sau în Grecia. Oare ar fi riscat să prezinte certificate false la intrare acolo?”, s-a întrebat Raed Arafat.

De ce masca trebuie să fie obligatorie și pentru vaccinați

Dezvăluirea a venit în contextul unei discuții mai largi despre purtarea măștii, care a pornit de la observația că tot mai multe persoane renunță la purtarea măștii și acolo unde este obligatorie, de pildă în mijloacele de transport în comun.

Toate analizele și studiile arată că și vaccinații se pot infecta cu varianta Delta a coronavirusului și chiar dacă e posibil să rămână total asimptomatici, îl pot transmite mai departe. Tocmai de aceea este necesară purtarea măștii în spații închise, mai ales în mijlocele de transport în comun, inclusiv de către cei vaccinați, a explicat Raed Arafat. 

„E o chestiune de protecție pentru tine și de protecție pentru ceilalți. Plus, dacă luăm și motivele mai puțin științifice, dar care sunt simple, logice: de unde știm noi că cel care este în tren este vaccinat sau nu? Sau cel care este în microbuz sau în autobuz? Pe cuvântul lui, că e vaccinat și de aceea nu poartă mască? Nu merge acest lucru”, a spus Raed Arafat.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025