Unii români sunt gata să plătească pentru un certificat fals de vaccinare decât să facă vaccinul anti-COVID gratuit
Data publicării:
Procurorii de la Parchetul General au fost sesizați de ministrul sănătății că au apărut certificate de vaccinare false. Ar fi vorba de zeci de români care ar fi plătit pentru a obține astfel de certificate fără să se imunizeze. Documentele despre care există suspiciuni că sunt false au fost descoperite în Alba. Nu este, însă, singurul caz.
Documentele false apar la doar nouă zile după ce noile certificate europene COVID au fost implementate și în România.
În cazul din județul Alba, se pare că un medic ar fi falsificat documentele pentru români care se află în străinătate și care aveau nevoie de aceste acte pentru a circula liber. Medicul s-ar fi folosit de doze neutilizate, doze care erau în continuare la un centru de vaccinare. El ar fi arătat în hârtii că ele de fapt au fost administrate persoanelor respective și în acest fel aceste persoane ar fi putut obține adeverințele de vaccinare, folosite apoi pentru certificatele COVID.
Medicul va fi audiat și documentele verificate.
O situație asemănătoare a avut loc și în Timișoara, acolo unde mai mulți oameni s-au dat drept angajați ai unui centru de vaccinare și anunțau pe internet că pot obține adeverințe de imunizare pentru suma de 100 de euro. Deja foarte mulți oameni au încercat să ia legătura cu ei și să obțină aceste documente. Numai că pe fir au intrat la un moment dat și anchetatorii, iar acum încearcă să-i găsească pe suspecți.