Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, a declarat marți seara, la Digi24, că 22 de municipii și 15 orașe din România au trecut de pragul de 3 la rata de incidență a cazurilor de coronavirus la mia de locuitori. El a subliniat că o creștere a numărului de îmbolnăviri duce la creșterea cifrei de pacienți în terapie intensivă și a presiunii pe spitale și pe sistemul sanitar.
În acest moment avem 615 localități care au incidență între 1,5 și 3 la mia de locuitori, a anunțat Raed Arafat. Sunt 44 de municipii și 50 de orașe care se înscriu la aceste cote de incidență.
În schimb, sunt 255 de localități în toată țara care au depășit rata de incidență de 3 la mie, a spus Raed Arafat. El a precizat că 22 de municipii și 15 orașe au rata de incidență peste 3 la mie.
Raed Arafat a enumerat câteva dintre municipiile care au incidența de peste trei la mie: București, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Bacău, Reșița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Zalău, Alexandria, Râmnicu Vâlcea.
Toate aceste mari orașe au depășit rata de 3 la mie și s-au luat măsuri, a spus Raed Arafat.
„De aici vine presiunea. Creșterea numărului duce la creșterea cifrei în terapie intensivă și a presiunii pe spitale și pe sistemul sanitar. Sperăm că măsurile care s-au luat recent, dacă sunt respectate, să ducă la sistarea creșterii, cel puțin să ne oprim la un platou, dacă nu putem să mergem către o curbă descendentă, dar asta înseamnă că o perioadă o să avem o presiune pe sistemul sanitar, pentru că 3.000 - 4.000 și ceva de cazuri pe zi înseamnă un număr important de cazuri la terapie intensivă”, a punctat secretarul de stat Raed Arafat.
Editor : Luana Pavaluca