Proiectul de lege privind carantina şi izolarea în acord cu recomandările CCR va fi discutat în ședința de Guvern

Data publicării:
sedinta guvernul orban - gov.ro
Foto: Guvernul României

Guvernul se reuneşte, luni, în şedinţă, începând cu ora 12:00, pe ordinea de zi urmând să se afle şi proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curţii Constituţionale textele normative referitoare la carantină, izolare şi internarea obligatorie.

Ministrul Nelu Tătaru anunţa, vineri seara, că Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege pentru "punerea în concordanţă" a cerinţelor CCR referitoare la carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19.

"Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt lucruri pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone", a precizat ministrul Sănătăţii.

Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a României a publicat motivarea deciziei din 25 iunie prin care a declarat ca fiind neconstituţională starea de carantină şi internarea obligatorie.

CCR consideră că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri