Primarul orașului Cernavodă, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. A finanțat ilegal un club sportiv

Data publicării:
sigla DNA
Foto: Agerpres

Primarul oraşului Cernavodă a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie. Liviu Cristian Negoiţă este acuzat că ar fi finanțat ilegal, cu peste 9,3 milioane de lei, un club sportiv. Consiliul Local Cernavodă nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, anunță DNA.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie 2017- august 2019, Liviu Cristian Negoiţă ar fi aprobat un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă. Prin acestea era dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului NEGOIȚĂ LIVIU CRISTIAN, la data faptei și în prezent primar al orașului Cernavodă, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.", se arată în comunicatul DNA transmis presei.

Dosarul, anunță DNA, a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Liviu Cristian Negoiță a fost reales primar al orașului Cernavodă la algerile din 27 septembrie 2020.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ucraina lansează primul atac doar cu roboți împotriva trupelor lui Vladimir Putin. Începutul unei...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Selena Gomez nu se mai consideră un „star pop”. Artista a oferit un interviu sincer despre cariera sa în...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
Doi tineri români au vizitat Venezuela, țara în care salariul este de 3 dolari, iar un kilogram de pui costa...
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
„Obișnuiam să mint, spuneam că e la închisoare”. De ce fiul lui Denzel Washington nu voia ca lumea să știe că...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...