Primarii din oraşele mici acuză „o subfinanţare cronică a investiţiilor locale”. Cer 200 de milioane de euro la rectificarea bugetară

Data actualizării: Data publicării:
logo asociatie orase mici
Primarii din oraşele mici reclamă „o subfinanţare cronică a investiţiilor locale”.

Primarii din oraşele mici reclamă ”o subfinanţare cronică a investiţiilor locale” şi atrag atenţia că au de primit peste 200 de milioane de euro pentru finalizarea proiectelor finanţate din fonduri europene. Asociaţia Oraşelor solicită Guvernului ca banii să fie asiguraţi la rectificarea bugetară.

„Peste 200 de milioane de euro au de primit oraşele mici din România pentru a putea finaliza la timp proiectele finanţate din Programul Operaţional Regional 2014–2020. În cazul în care aceşti bani nu se primesc până la finalul anului în curs, zeci de şantiere din întreaga ţară riscă să fie abandonate, deşi autorităţile locale şi-au îndeplinit sarcinile contractuale”, se arată, joi, într-un comunicat de presă transmis de Asociaţia Oraşelor din România.

Organizaţia îndeamnă Guvernul României la asigurarea de urgenţă a sumelor de bani aferente cererilor de plată validate deja de Agenţiile de Dezvoltare Regională şi aflate în procesare la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

„Dacă nu sunt efectuate plăţile solicitate de către Asociaţia Oraşelor şi pe care le dorim a fi asigurate urgent la rectificarea bugetară, mulţi dintre colegii primari de oraşe mici şi mijlocii riscă să nu poată închide proiectele a căror finanţare a fost asigurată din POR 2014–2020 la sfârşitul acestui an”, se mai arată în comunicat.

„Avem situaţii în care diferite UAT-uri au cereri ce aşteaptă să fie decontate de peste 5 luni,” a precizat Adrian Teban, preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România, primar al oraşului Cugir, judeţul Alba.

Primarii oraşelor mici reclamă că localităţile mic-urbane de până la 50.000 locuitori „au suferit de o subfinanţare cronică a investiţiilor locale, deşi asigură servicii pentru mai bine de 10 milioane de cetăţeni, iar atragerea de finanţări nerambursabile a reprezentat o adevărată gură de oxigen pentru cetăţenii din aceste oraşe„.

„În perioada 2014–2020, micile oraşe au depus peste 600 de proiecte finanţate din Programul Operaţional Regional, cu o valoare totală de 1,3 miliarde euro. Banii aceştia au mers către dezvoltarea de reţele de transport local, renovarea monumentelor, anveloparea clădirilor rezidenţiale şi clădiri publice, dotarea spitalelor şi a şcolilor, oferind condiţii mai bune cetăţenilor din aceste localităţi”, se mai arată în comunicatul de presă.

Potrivit primarilor, accelerarea decontării cererilor de plată şi rambursare depuse pentru proiectele finanţate din POR 2014–2021 trebuie să reprezinte o prioritate pentru guvernanţi, informează News.ro.

„În caz contrar, dezvoltarea echilibrată a tuturor colectivităţilor locale rămâne doar un simplu deziderat”, se mai arată în comunicat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri