Primăria Bistriţa explică, după trei zile, de ce un urs a fost gonit prin centrul oraşului

Data publicării:
Primăria le cere cetățenilor să nu intervină și să anunțe autoritățile când văd un urs. FOTO: Profimedia Images

Primăria municipiului Bistriţa a oferit marţi seara primele explicaţii legate de un incident care a avut loc sâmbătă, în care un urs, a cărui prezenţă a fost iniţial semnalată la periferia oraşului, într-o localitate alipită, a ajuns să fie gonit timp de mai multe ore pe cele mai importante bulevarde şi în zona centrală, pentru ca ulterior să fie alungat în pădurea din vecinătate. Administrația a dat vina pe un vânător, despre care spune că nu știe cine l-a chemat. Vânătorul ar fi tras mai multe focuri de armă și a speriat ursul care, imprevizibil, a pornit spre centrul orașului.

"Reconstituind firul evenimentelor din seara de sâmbătă, 14.10.2023, trebuie spus că, în urma sesizării unui cetăţean din Sigmir, care semnala apariţia unui urs în livada din spatele casei sale, echipa de intervenţie s-a mobilizat în vederea gestionării acestei situaţii. Din păcate, înainte de sosirea membrilor echipei, reprezentantul Asociaţiei Cinegetice «Ursul Brun», D. C., chemat nu se ştie de cine, a tras, potrivit martorilor, 3-4 focuri de armă, fără a asigura perimetrul, încât ursul să fie forţat să se îndrepte spre pădure şi astfel răul a fost făcut.

Reacţiile ursului au fost imprevizibile şi, în loc să se retragă, a pornit spre Bistriţa şi astfel a început o urmărire care a necesitat alocarea unui număr impresionant de forţe. În ciuda acestui fapt, echipa de intervenţie a reuşit să gestioneze situaţia, astfel încât ursul a fost scos din oraş şi nimeni nu a avut de suferit. Considerăm inoportună şi riscantă intervenţia altor persoane decât cele abilitate în astfel de situaţii şi, chiar dacă de data aceasta nu s-au înregistrat victime, o astfel de imixtiune se poate încheia tragic", se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Bistriţa.

Primăria le cere cetățenilor să nu intervină și să anunțe autoritățile când văd un urs

Reprezentantul asociaţiei cinegetice menţionat de primărie a reacţionat, printr-un comentariu la postarea municipalităţii, precizând că nu a fost prezent personal la intervenţie şi că a fost sunat de către un reprezentant al Jandarmeriei pentru a-i ajuta cu un contact al personalului silvic din cadrul Ocolului Municipal.

De asemenea, Primăria a făcut precizări şi cu privire la informaţiile legate de faptul că autoritatea locală nu are încheiat un contract cu un medic veterinar.

Primăria admite că Direcţia de Infrastructură şi Servicii a municipalităţii, care administrează adăpostul pentru câinii fără stăpân, nu are, de la finalul anului trecut, un contract cu un medic veterinar, în pofida celor trei proceduri de atribuire a contractului organizate, însă menţionează că aceste servicii sunt asigurate, pro bono, de medicul veterinar al unei asociaţii cu care municipalitatea are încheiat un parteneriat.

În informare se mai menţionează că Ocolul Silvic Municipal are încheiat un contract de asigurare a serviciilor de permanenţă sau intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun de pe raza intravilanului municipiului Bistriţa şi a localităţilor componente.

Primăria Bistriţa a informat şi că, în seara zilei de luni, 16 octombrie, a fost semnalată prezenţa unui urs în zona Valea Ghinzii, precizând că, în acest caz, ar fi fost vorba despre un alt exemplar şi că intervenţia a fost făcută doar de către persoanele abilitate.

Primăria a mai făcut un apel către toţi cetăţenii să nu intervină în astfel de situaţii şi să se rezume la a anunţa eventuala prezenţă a unui urs, la numărul de telefon pentru situaţii de urgenţă 112.

În plus, se menţionează că, în perioada următoare, Ocolul Silvic Municipal va organiza o "goană de alungare" cu scopul de a îndepărta exemplarele de urs din pădurile limitrofe cartierului Ghinda şi din Dealul Cocoş, spre zona Cuşma şi Dealul Negru.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri