Președintele Senatului, după decizia CEDO privind vaccinarea: Este un pas important. Într-o democraţie trebuie respectate nişte reguli

Data actualizării: Data publicării:
vaccinare-covid-19-getty
CEDO a transmis ca vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democratică. FOTO: Getty Images

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, consideră că este "un pas important" decizia CEDO potrivit căreia vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democratică.

"Decizia CEDO pare că pune o ierarhie între drepturi şi spune cumva că dreptul la viaţă este important şi că într-o democraţie trebuie respectate nişte reguli. Democraţia nu trebuie confundată cu lipsa regulii", a afirmat Anca Dragu, vineri, la Senat.

Întrebată dacă această decizie a CEDO poate determina obligativitatea vaccinării anti-COVID 19 în România, Dragu a răspuns: "Această decizie va fi luată în considerare de către specialişti când se va formula o recomandare sau alta. Dar este un pas important".

Vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democratică, transmite Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a fost sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în Republica Cehă pentru că nu erau vaccinaţi.

Totodată, Curtea sprijină "principiul de solidaritate socială care poate justifica să le fie impusă vaccinarea tuturor, chiar şi celor care se consideră mai puţin ameninţaţi de boală, câtă vreme este vorba despre protejarea celor mai vulnerabile persoane".

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...