Președintele Societății de Genetică crede că românii sunt mai rezistenți la Covid-19: „Față de ce-ar fi putut fi, stăm foarte bine”

Data actualizării: Data publicării:
Maria Puiu, preşedinta Societăţii Române de Genetică Medicală
FOTO: Agerpres

Maria Puiu, profesor universitar la Timișoara și preşedintele Societăţii Române de Genetică Medicală spune că românii se deosebesc genetic de occidentali și par mai rezistenți la Covid-19.

Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, specialista în genetică glumește chiar, spunând că dacii ar putea fi mai rezistenți decât romanii la coronavirus.

Maria Puiu spune și de ce o persoană descoperită inițial negativă, poate fi testată ulterior pozitivă. Coronavirusul are până acum trei tulpini, iar numărul acestora se va multiplica. Aproape toți vom face o formă sau alta de coronavirus.

Întrebare: Cercetătorii de la Universitatea din Gand (UGent) cred că diferența genetică dintre locuitori explică de ce noul coronavirus face mai puține victime în statele din Estul Europei, în România spre exemplu. Cât de plauzibilă este această teorie?

Maria Puiu: „Patrimoniul genetic ne face foarte diferiți în multe aspecte. Nu este chiar o noutate că există polimorfisme, adică mici modificări ale unei gene, care nu-i modifică esențial capacitățile, dar produc proteine ușor diferite. Avem, de pildă, capacități diferite de a reacționa la virusul HIV. Se știe de mult timp, că unii fac forme mai ușoare, iar alții fac forme foarte grele. La fel și cu această boală: coronavirus. E un moment bun să se studieze aceste polimorfisme (AC2), amintite de cercetătorii belgieni. Există astfel o genă cu pierdere de material genetic (AC2D) și alta cu surplus, cu inserție (AC2I). Se pare că cea cu deleție e mai puțin prietenoasă pentru coronavirus și este mai comună în populația românească. Unii glumesc că românii ar fi putut fi mai asemănători cu italienii, dar se pare că nu: din acest punct de vedere suntem mai mult daci, decât romani”.

Întrebare: Studiul cercetătorilor belgieni scoate deci în evidență deosebiri genetice între Est și Vest.

Maria Puiu: „Așa e, aflăm că din acest punct de vedere românii sunt mai asemănători cu balcanicii, cu cei din Estul Europei, decât cu occidentalii. Explicația aceasta o aveam mai demult. În zona statelor est-europene și scandinave există aceste modificări genetice neprietenoase cu coronavirusul”.

Întrebare: Care ar fi explicația?

Maria Puiu: „Greu de spus. Nu știu. Încetățenirea acestui polimorfism poate să dateze de sute de ani și să fie dată de faptul că, să spunem, în Est și în zona scandinavă era, cu sute de ani în urmă, mai frig, chiar dacă acum nu mai e o diferență serioasă. Nu știu.”

Întrebare: Această deosebire genetică va face deosebirea și în această pandemie? În România vor fi mai puține victime, decât în statele occidentale?

Maria Puiu: „Cunoscând bine sistemul, am și eu o analiză proprie, fiindcă se vede cu ochiul liber cât de poticnite sunt lucrurile, cât de repede cad spitalele: în România mai toxic decât Covid-19 este câte un manager de spital, care nu înțelege că trebuie să existe anumite circuite, că trebuie să existe proceduri. În România, chiar dacă am avea toate echipamentele din lume, n-am ști ce să facem cu ele, nu le-am despacheta așa cum trebuie și nu le-am îmbrăca așa cum trebuie, în ideea că, mai bine le mai folosim o zi-două, fiindcă mâine ar putea să nu mai fie. Ideea și practica potrivit căreia ,,se poate și așa” ar fi trebuit, într-adevăr, se ne fi dus la mult mai multe cazuri de coronavirus. Eu sper într-o minune, fie ea genetică sau dacică, pentru că vedem cum sisteme mult mai serioase, cum sunt cel italian, francez și chiar german se descurcă greu.”

Întrebare: Criza din sistemul sanitar a început înainte de cazul Suceava, deci de mai bine de o lună, dar dacă ne uităm la cifre vedem că ele sunt dramatice, dar mult mai puțin dramatice decât în Vest.

Maria Puiu: „Față de ce-ar fi putut fi, într-adevăr stăm foarte bine: nu aveam circuite, proceduri, echipamente, au venit foarte mulți români din zone contaminate- nu spun acuzator, fiecare are dreptul să vină acasă- și care nu au respectat carantina. Nici acum nu se respectă, dacă ne uităm la nivelul amenzilor de milioane de euro doar într-o lună. Deci ar fi trebuit să fim în mijlocul unei catastrofe serioase. Sper să avem o protecție: poate că facem într-adevăr forme mai ușoare, asimptomatice. La început se credea că o treime sunt fără simptome, dar acum s-a ajuns la concluzia că jumătate dintre cei care fac boala sunt asimptomatici. Când se mai liniștește situația și populația va putea fi testată, vom ajunge la concluzia că foarte multă lume a trecut prin această boală fără să fi avut nevoie de îngrijiri speciale.”

 

Întrebare: Credeți în ideea imunizării de turmă, pe care au încercat să o experimenteze britanicii și olandezii?

Maria Puiu: „Da, cred. Mi-ar fi plăcut să existe posibilitatea unui astfel de experiment. Marea Britanie a încercat până la un punct această idee, fără niciun fel de distanțare socială, după aceea liderii de la Londra s-au speriat, fiindcă au fost și sunt multe decese. E important să vedem ce se întâmplă în imunizarea de turmă. Foarte apropiați de acest model au rămas olandezii și suedezii.”

Citește interviul integral pe Europa Liberă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...