Premierul Grindeanu vrea o lege specială pentru licitaţiile achiziţiilor strategice

Data publicării:
grindeanu dragnea

Premierul Sorin Grindeanu vrea un proiect de lege care să simplifice licitațiile strategice.

dragnea si grindeanu 170104_GUVERN_07_INQUAM_Octav_Ganea

 

"De prea multe ori s-a pierdut prea mult timp pe fază premergătoare unei lucrări. Ministerul Economiei, în cel mai scurt timp, va veni cu proiect de lege care să simplifice investiţiile strategice. Cele mai multe vor fi pe Master Plan. Contestaţii la contestaţii nu sunt în regulă. E de datoria noastră să umblăm la un cadru legal care va fi acceptat de Comisia Europeană", a spus Grindeanu la RRA.

Referitor la posibilă schimbare a cadrului legal pentru problema contestaţiilor în cadrul procedurilor de achiziţii publice s-a pronunţat, recent, şi ministrul Mediului, Daniel Constantin. Acesta anunţă că ar putea fi modificată legea în sensul că, după ce se anunţă câştigătorul unei licitaţii, dacă se fac contestaţii, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dă dreptate firmei/consorţiului care a câştigat licitaţia, autoritatea contractantă ar putea încheia contractul cu câştigătorul chiar dacă firmele/consorţiile care au pierdut contestă mai departe în instanţă.

Actuala lege a achiziţiilor publice a fost adoptată în mai 2016 (Legea 98/2016).

Există însă riscul ca schimbările să favorizeze corupția în contractele de achiziție publică. În cazul în care autoritatea contractantă va semna contractul cu o firmă iar instanța va da dreptate altei firme participante la licitație, statul va trebui să rupă contractul cu firma pe care a desemnat-o câștigătoare. Ca urmare vor trebui plătite despăgubiri substanțiale fie acestei firme (dacă i se va rezilia contractul), fie firmei căreia instanțele de judecată i-au dat dreptate (dacă se refuză în continuare semnarea contractului cu aceasta). Despăgubirile de regulă nu sunt insignifiante, fiind egale cu valoarea profitului cuvenit dar nerealizat, în jur de 10% din contract.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...