Premierul Florin Cîţu: Marți, împreună cu preşedintele Iohannis, vom decide în privinţa redeschiderii şcolilor

Data actualizării: Data publicării:
elevi in bancile scolii, cu masti de protectie si viziere
Elevii ar urma să revină în școli din 8 februarie. Foto: Foto: Profimedia

Premierul Florin Cîțu susține că marți va fi luată decizia cu privire la redeschiderea școlilor, programată pentru 8 februarie, atunci când elevii ar trebui să înceapă semestrul al doilea. Cîțu a precizat că hotărârea privind felul în care se vor desfășura cursurile de lunea viitoare va fi luată împreună cu președintele Klaus Iohannis. 

"Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile", a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Potrivit premierul Florin Cîțu, prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.

"Am avut o discuţie şi am văzut că deja ministrul Educaţiei a ieşit şi a explicat care sunt numărul de autorizaţii, avize. Există o diferenţă între autorizaţii şi avize. Trebuie să găsim o formulă să funcţionăm. Nu poţi să construieşti peste noapte nici spitale, nici şcoli, dar, în acelaşi timp, trebuie să găsim cele mai bune modalităţi prin care oamenii să fie în siguranţă atât în şcoli, cât şi în spitale. În momentul acesta, asta este, de fapt, prioritatea: cu ce avem să ne asigurăm că sunt în siguranţă acolo", a explicat prim-ministrul.

Cele trei scenarii pentru redeschiderea școlilor în 8 februarie

Există trei scenarii realizate de autorități în funcție de care elevii ar urma să revină fizic în bănci. În localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII, XIII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Incidența în cele trei scenarii:

  • scenariul verde – incidența sub 1 la mia de locuitori
  • scenariul galben – incidența de sub 3 la mia de locuitori
  • scenariul roșu – incidența de peste 3 la mia de locuitori

Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în on-line.

Copiii care au contraindicații medicale, certificate medical, vor putea să continue procesul de învățare online și după data de 8 februarie, chiar dacă ceilalți colegi se vor întoarce în bănci, la școală, a declarat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Acestor elevi li s-ar putea adăuga cei care locuiesc cu familia extinsă în rândul căreia există membri aflați în categorii de risc.

Klaus Iohannis a fost cel care a anunțat într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni că decizia privind redeschiderea școlilor va fi luată în data de 2 februarie.

 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperirea pe o plajă făcută de un copil de 6 ani: „Arăta diferit față de toate”
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Fosta soție a lui CRBL, despre cât de afectată e fiica lor de divorțul părinților: "Pare că e ok, dar știu că...
Film Now
S-a spus că Ariana Grande a luat 15 milioane $ pentru Wicked, iar Cynthia Erivo doar 1 milion. Reprezentanții...
Adevarul
Răbdarea Rusiei se apropie de sfârșit, avertizează Lavrov după atacurile ucrainene cu rachete occidentale
Newsweek
Decizie radicală pentru pensiile militarilor și rezerviștilor. S-a stabilit când ar urma să crească
Digi FM
Vasile Bănescu, critică susținerea lui Călin Georgescu de către preoții Bisericii Ortodoxe: „Unde este...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Richard Gere, adevărul despre prima întâlnire cu soția sa: „Credea că sunt George Clooney”. Diferența dintre...
UTV
Elena Viscu, fosta sotie a lui CRBL, face primele declaratii despre fiica lor, Alessia: „Citeste si ea...