Povestea bărbatului din Băicoi care a descoperit o comoară în pădurea de la marginea orașului: „Sunt pasionat de istorie. Ştiam peste ce am dat”
Data actualizării: Data publicării:
Noroc chior pentru un bărbat în a doua zi de Paște. Cătălin Dumitran, în vârstă de 37 de ani, din orașul Băicoi, a găsit un topor din bronz, vechi de aproximativ 3.500 de ani.
Dumitran a făcut descoperirea din întâmplare, în timp ce se afla cu familia la plimbare prin pădurea de la marginea orașului. Zona unde a fost făcută însă descoperirea va rămâne secretă, de teama braconierilor care ar putea vâna în mod ilegal comorile.
Cătălin Dumitran are însă licență de la poliție pentru a deține și utiliza detectoare de metale, intsrument cu ajutorul căruia a și făcut descoperirea.
În ziua de 9 aprilie bărbatul a luat detectorul de metale la el mai mult pentru a-l testa, aparatul fiind nou cumpărat. Acesta l-a testat pe cutii de bere, însă detectorul a început să dea semnale într-o zonă împădurită.
„Am început să sap şi am săpat ca niciodată o groapă adâncă de vreo 50 de centimetri până am văzut ceva de culoare albastră. Când mi-am dat seama ce este vă rog să mă credeţi că mi s-au înmuiat picioarele. Nu sunt un profesionist, dar de citit am mai citit pentru că sunt pasionat de istorie. Ştiam peste ce am dat. L-am luat în mână şi l-am curăţat cu mâna uşor de pământ. Deşi este un topor din bronz, este foarte fragil şi părea că se descompune, de accea am decis să-l pun repede într-o cârpă pe care o foloseam să mă şterg pe mâini şi l-a sunat pe primarul din Băicoi”, povesteşte Cătălin Dumitran pentru adevarul.ro.
Edilul Marius Constantina a fost puțin sceptic, pentru că orașul a fost atestat istoric pentru prima dată abia în perioada domniei lui Mihai Viteazu.
”Primarul se uita la mine, eu la el şi nu ne venea să credem. El a fost mai neîncrezător. Îmi tot zicea să nu fie vreo bucată de metal banală şi să nu ne facem de râs. L-am asigurat că ştiu despre ce este vorba, astfel că în aceeaşi zi a luat legătura cu Muzeul Judeţean de Istorie, iar specialiştii de aici au confirmat că este vorba despre un topor vechi de cel puţin 3000 de ani. Din câte am mai studiat şi eu, se pare că este un obiect destul de rar, doar unul asemănător fiind găsit undeva prin Scoţia. Pare să fie un topor folosit la diferite ritualuri de fertilizare, de magie”, spune Dumitran.
Dumitran a dat în scris că nu este interesat de o recompensă, chiar dacă legea permite acest lucru.
”Eu fac asta din pasiune şi îmi doresc să mai găsesc încă o sută de topoare la fel de vechi. Nu sunt un om bogat, dar nici nu vreu să mă îmbogăţesc distrugând istoria. Eu am fost plecat o perioadă din ţară şi acolo mi s-a aprins acest sentiment de patriotism, iar luni când am găsit acest obiect chiar m-am emoţionat, mi s-au înmuiat picioarele ş am început să tremur. Este greu de descris în cuvinte ce am simţit atunci. După această descoperire mă simt motivat şi demotivat deopotrivă. Pe de o parte vreau să mai merg să caut, însă nici nu vreau să distrug un sit arheologic. Am licenţă pentru detectorul de metale, dar conform legii, noi detectoriştii nu avem voie să ne apropiem pe o anumită rază de astfel de situri unde sapă doar arheologii”, spune Cătălin.