Poliţistul atacat cu sabia, la percheziții, ar putea fi externat săptămâna viitoare

Data publicării:
Sfichi Dan Ciprian_fb (3)

Poliţistul rănit la cap cu o sabie în timpul unei misiuni desfăşurate la locuinţa unui interlop din Rădăuţi ar putea fi externat peste o săptămână, a declarat vineri, directorul Spitalului de Neurochirurgie Nicolae Oblu din Iaşi, Lucian Eva.



Dan Ciprian Sfichi, în vârstă de 35 de ani, a avut o evoluţie foarte favorabilă, cel mai probabil acesta urmând a fi externat peste o săptămână, în funcţie de starea sa de sănătate.

„E bine. Vorbeşte, mişcă piciorul şi mâna dreaptă. Pe partea stângă mai sunt probleme. Cred că săptămâna viitoare va fi externat. Urmează să vedem toate demersurile. Nu cred că va putea lucra pe acelaşi post. E prematur acum să vorbim de chestiunea asta, dar o reintegrare socială va fi posibilă. Urmează să facă recuperare. Depinde foarte mult de el. În mare parte este recuperabil”, a declarat Lucian Eva, potrivit Agerpres.

Poliţistul Dan Ciprian Sfichi, de la Serviciul de Acţiuni Speciale Suceava, a fost grav rănit în dimineaţa zilei de 5 decembrie, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziţii ce se desfăşura în casa unui interlop din Rădăuţi, potrivit IGPR.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unei grupări infracţionale, fiind efectuate opt percheziţii domiciliare. La una dintre locuinţele percheziţionate, în Rădăuţi, una dintre persoanele vizate l-a atacat şi rănit, cu o sabie, pe agentul şef adjunct de poliţie, rănindu-l foarte grav la cap şi braţ, conform IPJ Suceava.

Poliţistul a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde există un Centru de Excelenţă. Aici, poliţistul a fost operat de o echipă formată din zece medici de urgenţă, neurochirurgi şi ortopezi - traumatologi. Din cauza gravităţii leziunii suferite la cap, medicii au fost foarte rezervaţi în ceea ce priveşte şansele acestuia de supravieţuire, ei vorbind de un adevărat miracol.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri