Polițiștii din Ilfov au oprit în trafic un șofer care se drogase cu trei substanțe psihoactive. Bărbatul are 34 de ani și a fost oprit de polițiști în jurul orei 22:25, sâmbătă, pe Bulevardul Pipera din Voluntari. Conform polițiștilor, el a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice și urmează să fie cercetat pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
„În seara zilei de 17 septembrie a.c., în jurul orei 22:25, în cadrul activităților desfășurate pe Bd. Pipera din Voluntari, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au oprit în trafic un autoturism, iar la testarea conducătorului auto, respectiv un bărbat în vârstă de 34 de ani, aparatul drug test a indicat un rezultat pozitiv la consumul a 3 substanțe psihoactive.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească din București, pentru prelevarea de mostre biologice.
Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a transmis poliția.
Editor : Adrian Dumitru