Cei şapte poliţişti care au percheziţionat elevii de la o şcoală din Jilava sunt în cercetări prealabile pentru posibile fapte de abuz, informează IPJ Ilfov.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului Control Ilfov s-a dispus cercetarea prealabilă față de cei 7 polițiști, care au participat la activitatea din data de 12 octombrie a.c., la școala Gimnazială nr 1 din Jilava”, a transmis IPJ Ilfov.
Totodată, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, pentru posibile fapte de abuz, ca urmare a acestei activități.
Este anchetă internă în Poliția Ilfov după ce mai mulți agenți de la Biroul Siguranță Școlară au percheziționat elevi de generală de la o școală din Jilava, chiar în sălile de clasă. S-a întâmplat chiar în timpul orelor de curs, iar părinții copiilor sau profesorii care țineau orele nu ar fi fost informați.
Imagini de la descinderea motivată de numărul mare de incidente violente înregistrate în ultimul an în școala respectivă au fost surprinse de camerele de supraveghere montate în sălile de curs.
Totul s-a întâmplat la școala gimnazială nr. 1 din Jilava în 12 octombrie, când cinci echipaje de la IPJ Ilfov au intrat în timpul orelor peste copii, le-au golit ghiozdanele și au vrut să vadă dacă au în ele obiecte periculoase. Polițiștii ar fi avut informații că ar fi putut găsi astfel de obiecte la elevi.
Ministerul Educaţiei a reacţionat, luni, după ce elevii unei școli din Ilfov au fost percheziționați de polițiști chiar în sala de curs. Instituția transmite că este esenţial ca toţi elevii să fie trataţi cu blândeţe şi cu tact pedagogic și recomandă ca pe viitor copiilor să li se explice calm rolul verificărilor din şcoli.
Editor : I.C