Vosganian: Dăncilă să-și asume „clar” prioritățile ALDE, înaintea votului final

Data actualizării: Data publicării:
varujan vosganian si calin popescu tariceanu_fb vosganian 2

Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu vrea ca, după ce președintele Klaus Iohannis o va nominaliza pe Viorica Dăncilă pentru funcția de premier, să aibă o discuție cu aceasta, urmând ca, înainte de votul în Parlament, să aibă „o asumare clară din partea dânsei” a priorităților ALDE.

varujan vosganian si calin popescu tariceanu_fb vosganian 2
Sursă: Facebook

Noi, ALDE, am solicitat ca, după nominalizare, să avem o discuţie cu doamna Dăncilă, în care să punctăm priorităţile noastre şi, înaintea votului final, să avem şi o asumare clară din partea dânsei”, a precizat vicepreședintele ALDE Varujan Vosganian, după şedinţa de miercuri a Biroului Politic Executiv al ALDE.

Vicepreşedintele ALDE a mai spus că partidul pe care îl reprezintă a resimţit o anumită „asimetrie” în ceea ce priveşte voinţa politică privind reforma în Justiţie, în favoarea unei implicări mai mari din partea Parlamentului în raport cu Guvernul, precizând că aceste lucruri trebuie duse la îndeplinire „umăr la umăr, Legislativul şi Executivul”.

„Dacă veţi face o evaluare a declaraţiilor, atitudinilor şi acţiunilor pe care le-a dus Parlamentul în această privinţă şi liderii partidelor politice, iar pe de altă parte declaraţiile, atitudinile şi acţiunile Guvernului, în primul rând la nivel de prim-ministru, observăm o anumită asimetrie în favoarea unei implicări mai mari din partea Parlamentului. Noi dorim ca aşa ceva să nu se mai întâmple. Avem, de pildă, adaptarea legislaţiei privind prezumţia de nevinovăţie la standardele europene, chestiunea modificării codurilor în spiritul deciziilor Curţii Constituţionale. Lucrurile acestea trebuie să se ducă la îndeplinire umăr la umăr, Legislativul şi Executivul. Pentru că, până la urmă, Executivul este cel care aplică legile Parlamentului”, a declarat Vosganian, după şedinţa Biroului Politic Executiv al partidului.

Întrebat care sunt calităţile ce o îndreptăţesc pe Viorica Dăncilă să ocupe o asemenea poziţie, Vosganian a spus că ea a dovedit, până în prezent, o „seamă de calităţi ce ţin de modul de a respecta, de a relaţiona”.

„Poziţia de prim-ministru este o poziţie complexă, este o poziţie care îmbină, pe de o parte, un anumit tip de asumare de conduită, de consecvenţă şi de respect pentru cei care îl susţin să ajungă la respectiva poziţie. Şi, dacă avem în vedere acest complex de factori, doamna Dăncilă, până în prezent, a dovedit o seamă de calităţi ce ţin de modul de a respecta, de a se relaţiona şi cu siguranţă calitatea dânsei de europarlamentar este un element în plus, pentru că în viitor avem o seamă de priorităţi care ţin de comunicarea şi colaborarea cu forurile europene”, a susţinut Vosganian.

Membrii Comitetului Politic Executiv al ALDE au votat miercuri, în unanimitate, în favoarea susţinerii politice a Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru.

La această oră, la Palatul Cotroceni, sunt în desfășurare consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea noului premier. Președintele Klaus Iohannis a spus că doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern, după demisia premierului Mihai Tudose, căruia PSD i-a retras sprijinul politic. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...