Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, spune că i-a trimis un mesaj de mulțumire prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, pentru că, deși este membru al aceluiași grup politic cu social-democrații români, nu a luat apărarea PSD în dezbaterea din Parlamentul European despre modificarea Codurilor penale prin ordonanță de urgență.
„Suntem Europeni. Si din când în când uităm că suntem o familie mare cu bune și cu rele. Azi Frans Timmermans (Prim Vicepreședinte al Comisiei Europene din Partidul Socialist European, familia politică a PSD) ne-a reamintit că Europa este construită pe valori morale și etice. Valori care lipsesc guvernanților actuali.
Timmermans a fost magistral astăzi în plenul Parlamentului, dând peste nas celor ce au vrut sa transforme dezbaterea in una despre partide si nu despre fapte (ex: distinsa doamna Norica Nicolai și alții):
''This is not party political and quite frankly I am insulted by the insinuation. Romania is in the final stretch in this long marathon to this place where the development is ireversible. In our perception, the emergency ordinance seems to indicate another direction - BACK. What emergency would warrant these ordinances? Let us find practical ways to deal with this". (Nu este o dispută politică și, sincer, mă simt insultat de această insinuare. România este pe ultima sută de metri în acest maraton spre punctul în care dezvoltarea devine ireversibilă. Din punctul nostru de vedere, ordonanța de urgență pare să indice o altă direcție – înapoi. Ce urgență justifică aceste ordonanțe? Să găsim o modalitate practică de a rezolva această situație)
Apoi îl citează pe Brâncuși: ''Theories are patterns without value. What counts is action''. (Teoriile sunt șabloane fără valoare. Ceea ce contează e acțiunea)
Eu i-am mulțumit.
La frans-timmermans-contact@ec.europa.eu.”
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media