Virgil Popescu: Piața de energie electrică din România trebuie regândită, să nu mai treacă prin diverse mâini

Data publicării:
virgil popescu ministrul energiei
Ministrul Energiei, Virgil Popescu. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Piaţa de energie electrică din România trebuie regândită total, iar energia să meargă de la producători direct la furnizori şi consumatori industriali, fără a mai trece prin mâinile traderilor, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o conferinţă de profil.

„La energie electrică este nevoie de o restructurare a pieţei şi ANRE are rolul important să regândească piaţa. Trebuie ca energia producătorilor să meargă direct la furnizori şi la consumatorii industriali, iar rolul traderilor trebuie mai bine definit.

Preţul pe piaţa spot este mult mai mare, ceea ce arată că cineva speculează şi nu avem o piaţă a contractelor bilaterale. Verigile ar trebui să fie cât mai mici, iar energia să nu mai treacă prin diverse mâini”, a spus ministrul, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.

Întrebat de ce autorităţile nu au plafonat preţul energiei la producători, el a răspuns că intervenţia în piaţă se poate face doar la clientul final, conform legislaţiei europene.

„În plus, ca să faci acest lucru trebuie să ai energie disponibilă, iar energia la noi era deja vândută. În acest fel, producătorii au câştigat mai mult, dar au şi dat mai mult la bugetul de stat, ca noi să putem finanţa schema de sprijin pentru consumatori. Pe principiul acesta s-a mers”, a explicat Popescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, distribuitorii vor putea accesa fonduri europene pentru modernizarea reţelelor.

„Vor putea accesa Fondul de Modernizare, am găsit o formulă şi este normal să acceseze fondurile. Pierderile sau nepierderile pot fi direct reglate de ANRE, ea este cea care stabileşte tarifele de distribuţie şi sunt convins că vor găsi soluţii, dar nu vor fi afectate fondurile pentru modernizarea reţelelor”, a completat ministrul.

În ceea ce priveşte plata sumelor datorate furnizorilor de la bugetul de stat, în cadrul schemei de compensare a facturilor, Popescu a arătat că se aşteaptă să se ajungă la zi în curând cu aceste plăţi.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Donald Trump, schimbare radicală de look. A renunțat la bretonul lui celebru. Cum arată acum
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Angajații la stat care primesc 15% la salariu. „Mărirea începe cu data adoptării în Consiliul Local”
Newsweek
900.000 pensionari NU iau bani in plus la pensie la indexare. Cât au lucrat? Casa de Pensii confirmă
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Val de reacții după ce Ryan Reynolds a susținut că el și soția sa au făcut parte din „clasa muncitoare”: „Nu...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...