VIDEO. Viorica Dăncilă, huiduită la Focșani

Data actualizării: Data publicării:
viorica la focsani

Premierul Viorica Dăncilă a fost huiduită chiar și în absență la festivitățile care au avut loc sâmbătă în țară cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Mesajul Vioricăi Dăncilă a fost huiduit de către o parte din cei prezenți la manifestările de ziua Națională a României la Iași. Mesajul a fost citit de prefectul Marian Șerbescu care la final a anunțat din partea cui a fost citit mesajul. La auzul numelui premierului spectatorii au huiduit pentru scurt timp.

La Focșani premierul a fost huiduită în timp ce se afla chiar în rândul oficialilor care asistau la ceremonii. Printre aceștia, se aflau președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, fostul ministru al justiției, Florin Iordache, dar și actualul ministru, Tudorel Toader, sau Codrin Ștefănescu.

Premierul Dăncilă și mai mulți membri din cabinetul său s-au aflat sâmbătă la Focșani, dar au avut parte și de primiri călduroase, ovații și aplauze, ba chiar și de felicitări pentru ceea ce face pentru România. Asta s-a întâmplat înaintea paradei, iar când s-a așezat la tribuna oficialilor a avut parte de huiduieli. Ba chiar o persoană a strigat din public: „Viorica, știi ce sărbătorim astăzi?”. S-a strigat și „Hoților” în piața centrală din Focșani

În schimb, președintele României, Klaus Iohannis, a fost ovaţionat la Alba Iulia, de Ziua Națională a României, unde a inaugurat monumentul dedicat evenimentului, iar apoi a urmărit parada militară.

Citiți și: 

VIDEO. Paradă 1 Decembrie 2018. Momentul în care oamenii se întorc cu spatele și huiduie Jandarmeria

 

Centenarul Marii Uniri. Parada de 1 Decembrie 2018 de la București și Alba Iulia - principalele momente, în imagini

E bine să fie proteste de Ziua Națională?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri