VIDEO. Protest cu cântece patriotice în Parlament

Data actualizării: Data publicării:
comisia juridica

Scandal în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor din cauza proiectelor de lege cerute de UMDR şi susţinute de majoritate. Un deputat PNL şi-a obligat colegii să asculte cântece patriotice. El spune că astfel vrea să le atragă atenţia celor de la PSD care, spune el, „vând ţara pentru susţinerea moţiunii de cenzură”.

Reporter: De ce aţi pus muzică?

Florin Roman, Deputat PNL: Pentru colegii mei. Poate le e dor să audă. Și o să le mai pun, până, poate, vor înțelege și ei . Să le fie rușine.

Reporter: Ce ar trebui să înţeleagă?

Florin Roman, Deputat PNL: Să înțeleagă că țara nu se vinde pe voturi la moțiune. Nu mă deranjează colegii de la UDMR. Ei pot să ceară ce vor. Cei care le dau au o mare problemă.

În cele din urmă, lucrările comisiei au fost suspendate.

Pe de altă parte, liderii PMP au legat steagul României de ușa biroului președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Ei spun că PSD negociază interesele României pentru votul privind moțiunea de cenzură.

Cetățenii României ar trebui să știe că PSD negociază lucruri de nenegociat niciodată în Parlament. Interese ale țării. Așteptăm cu mult interes să vedem dacă, dupa negocierile pe care Dragnea le are acum cu UDMR, va ceda în fața acestor cereri nejustificate”, a spus Eugen Tomac, președinte executiv al PMP.

Noi avem în Ungaria o comunitate românească care nu are învățământ în lb română. Singurul liceu cu predare în limba română din Ungaria are doar două ore de limba română. Nu putem negocia chestiuni care sunt absurde și UDMR să vină acum să pună presiune pe decidenții politici care nu știu să citească și să înțeleagă ce consecințe produc aceste legi nefirești pe care vor să le treacă așa, pe șest”, a adăugat el.

Senatorii puterii au urgentat ieri, în comisii, adoptarea proiectului care prevede ca 15 martie să fie declarată Ziua Maghiarilor din România. Pe de altă parte, trei comisii din Camera Deputaților au fost convocate luni, din scurt, pentru a da undă verde unui alt proiect important pentru comunitatea maghiară, cel referitor la extinderea folosirii limbii materne și la posibilitatea arborării steagului secuiesc.

S-a întâmplat în paralel cu două runde de negocieri între PSD-ALDE și UDMR, în condițiile în care parlamentarii puterii încearcă să-și asigure o majoritate confortabilă pentru moțiunea de cenzură la adresa premierului Grindeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri