USR și Forța Dreptei atacă la CCR pachetul de măsuri fiscale pe care Guvernul vrea să-și asume răspunderea în Parlament. "Ciolacu încalcă legea și Constituția ca să alimenteze clientela de partid", spune liderul USR, Cătălin Drulă. Sesizarea va fi depusă de USR și Forța Dreptei.
Cele două partide susțin că vor include și zecile de obiecții de neconstituționalitate scrise chiar de specialiștii din Ministerul Justiției, dar ignorate de ministrul PNL Alina Gorghiu. Atacul la CCR este calea sigură pentru ca „Legea Creșterii Taxelor” să nu intre în vigoare, la 1 octombrie, arată semnatarii sesizării.
„Dacă un om politic, Alina Gorghiu, pentru a-și sprijini șeful, pe Marcel Ciolacu, a trecut peste argumentele de neconstituționalitate, noi nu vom face acest lucru și le vom pune pe masa judecătorilor Curții Constituționale. Avem convingerea că, judecând drept și patriotic, nu au cum să nu declare această lege neconstituțională în ansamblul său”, declară Cătălin Drulă.
Președintele USR subliniază faptul că legea pentru care Marcel Ciolacu vrea să-și angajeze răspunderea încalcă Constituția și mai multe legi în vigoare, printre care Codul fiscal și Legea responsabilității fiscale.
„Practic, în acest moment, Marcel Ciolacu guvernează prin decret. Și mergem apoi la motivele care țin de dublă impozitare, de justa așezare a sarcinii fiscale. Toate principiile de drept și principiile de responsabilitate fiscală ale unui stat sunt călcate în picioare în numele alimentării clientelei de partid cu banii de care e nevoie pentru acele portbagaje pe care le-am văzut în aceste zile. Milioane și miliarde de lei sunt jefuiți din bugetul de stat și Marcel Ciolacu dă un atac economiei naționale, dă un atac mediului privat, vrea să le ia banii, să-i bage în portbagajul acestor oameni”, precizează Cătălin Drulă.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ce spune ministrul Justiției
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a respins, marţi, ipoteza unui "fel de antagonism" între Ministerul Justiţiei şi restul Guvernului, precizând că avizul pe proiectul privind măsurile fiscal-bugetare este favorabil, parte dintre observaţii fiind incluse în actul normativ de Ministerul Finanţelor.
"Cineva a încercat să creeze emoţie publică şi un fel de antagonism între Ministerul Justiţiei şi restul Guvernului. Vorbim de o procedură obişnuită. (...) Ministerul Justiţiei avizează proiectele de lege, ordonanţele de Guvern venite pe circuit de la orice minister. (...) Ministerul Justiţiei are atributul de a proteja Executivul sau ministerul iniţiator, nu vrem să-l încurcăm, nu vrem să punem beţe în roate niciunei reforme. Aproape de fiecare dată aceste avize includ observaţii. (...) În cazul acesta, pe angajarea răspunderii, avizul Ministerului Justiţiei a fost unul favorabil, cu observaţii", a afirmat Gorghiu, la Parlament.
Guvernul a publicat, marți, forma finală a pachetului de măsuri fiscale pe care își va asuma răspunderea în Parlament. Se introduc impozite speciale pentru persoanele care dețin case mai scumpe de 500.000 de euro și mașini a căror valoare depășește 75.000 de euro.
De asemenea, forma finală prevede accize noi pentru produsele din tutun.
Proiectul privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat integral, marţi, pe site-ul Guvernului, prevede, între altele, accize noi pentru produse din tutun şi impozit special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare.
Guvernul a transmis în Parlament proiectul de lege privind "oprirea risipei bugetare", combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale, urmând să îşi asume, marţi, răspunderea în Legislativ pe acest proiect în şedinţă comună a celor două Camere.
Faţă de forma lansată în consultare publică de către Ministerul Finanţelor au fost adoptate o serie de modificări. Impozite speciale pentru românii cu case și mașini scumpe De asemenea, s-a stabilit obligaţia plăţii unui impozit special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare.
Vezi AICI cât trebuie să plătească impozit special un român care deține mașini și case scumpe.
Editor : C.I.