VIDEO. Gest fără precendent: Toți jurnaliștii au refuzat să îi ia declarații lui Eugen Nicolicea

Data actualizării: Data publicării:
nicolicea refuzat de jurnalisti la comisie

Gest fără precedent făcut luni de jurnaliștii de la Camera Deputaților prezenți la ședința Comisiei speciale care a modificat Codul penal. La finalul dezbaterilor, deputatul PSD Eugen Nicolicea, unul dintre parlamentarii care s-au remarcat prin limbaj vulgar și atitudine agresivă la adresa presei, a vrut să vină să facă declarații, dar toți jurnaliștii au plecat, refuzând să îl asculte, scrie G4Media.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În comisia specială de modificare a Codului Penal, Eugen Nicolicea s-a certat cu deputatul PNL Cătălin Predoiu, deputatul PSD adresându-se cu un limbaj suburban. Liberalul a întrebat de ce a fost scoasă categoria terților din noua definiție propusă de PSD la infracțiunea de abuz în serviciu, iar social-democratul i-a răspuns că a explicat dar că acesta a fost „la budă”.

Ulterior, Nicolicea a dorit să vorbească cu jurnaliștii doar despre acest subiect, dar a fost refuzat.

Aceștia i-au spus deputatului PSD că „ei nu sunt scenă” pentru conflictul cu deputatul PNL, moment în care Nicolicea a plecat din fața microfoanelor. După câteva minute, Eugen Nicolicea a revenit în fața jurnaliștilor, dar aceștia efectiv l-au lăsat singur în fața camerelor, precizează sursa citată.

Cearta dintre Eugen Nicolicea și Cătălin Predoiu:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Săptămâna trecută, când au fost impuse restricţii pentru presă în Parlament, Eugen Nicolicea le-a spus jurnaliștilor că motivul este că „staţi tolăniţi aici ca la autogară”, adică în holul principal al Camerei Deputaților. Ziariștii l-au întrebat de ce liftul este dedicat doar pentru parlamentari și de ce au apărut un țarc pentru cameramani și benzi de delimitare pe holurile Parlamentului. „Altă dată, pe viitor aveți grijă de comportament”, le-a mai spus Nicolicea jurnaliștilor.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea s-a făcut remarcat în mandatele sale pentru jignirile și cuvintele vulgare folosite la adresa jurnaliștilor sau a rivalilor politici.

Citiți și

Eugen Nicolicea, către un deputat USR: „Eşti ruşinea Parlamentului, eşti un golan”

Nicolicea amenință reporterul Digi24 cu ridicarea acreditării dacă face publică discuția despre studii

Adevărul: Eugen Nicolicea a făcut Dreptul la Spiru Haret, la distanță. A rămas repetent la prima facultate

VIDEO. Deputatul Eugen Nicolicea, invitat afară din emisiunea „Jurnalul de Seară” după ce l-a jignit pe Moise Guran

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri