Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Parlamentului, Eugen Nicolicea este de profesie inginer. Deputatul PSD a absolvit Facultatea de Electronică - secţia Calculatoare Electronice. Nici aici nu sunt precizate Universitatea şi anul.
Jurnaliștii de la Adevărul au aflat unde a terminat Facultatea de Drept deputatul PSD Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.
Potrivit sursei citate, Nicolicea a rămas repetent la prima facultate absolvită la Timișoara, Facultatea de Automatizări, unde a intrat în 1976, iar a doua facultate urmată a fost Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta Turnu Severin, forma de „Învăţământ la Distanţă”.
Un fost profesor de la filiala din Drobeta Turnu Severin a Universităţii Spiru Haret a afirmat că Eugen Nicolicea era student acolo „la nivelul anilor 2008 sau 2009” şi că a urmat doar trei ani de facultate, pentru că a făcut doi ani într-unul singur. „În acelaşi timp făcea aceeaşi facultate şi nevasta, şi fiica lui”, susţine profesorul.
Astăzi, deputatul PSD a refuzat să comenteze acest subiect.
Eugen Nicolicea este deputat din anul 1992. Biografia sa oficială de pe site-ul Camerei Deputaţilor arată că este absolvent a două facultăţi: Electronica şi Dreptul. La niciuna dintre ele însă nu se spune unde a absolvit şi în ce an.