Victor Ponta a declarat, vineri, presei, la Târgu Mureş, că dacă liderul liberal Crin Antonescu va pleca din PNL, poate să vină la PSD.
Întrebat dacă îi face o invitaţie lui Antonescu în acest sens, Ponta a răspuns negativ.
„Vorbesc de profil. Eu sunt un pic mai la dreapta decât domnul Antonescu, prin faptul că, deşi sunt social-democrat, am văzut şi ce înseamnă să lucrezi în zona privată. Jumătate din energia de prim-ministru mi-o consum pentru funcţionarea Guvernului, măsuri sociale, pensii, iar cealaltă jumătate mi-o consum pentru încurajarea economiei. Din punctul acesta de vedere, sunt la centru de fapt, nu sunt chiar la stânga, cum este domnul Antonescu, care zice să tot dăm, să dăm de la stat. De unde să dăm de la stat? Dăm dacă avem! Statul, bugetul înseamnă ceea ce încasăm din taxe şi impozite, nu înseamnă, aşa, un şuvoi care curge din cer, de bani, pe care trebuie să-l împărţim în toate părţile, că poate luăm nişte voturi”, a spus Ponta.
Întrebat despre faptul că prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis apreciază că ar fi un bun premier, Victor Ponta a spus că acesta s-a „molipsit” de „neseriozitate”, dacă vorbeşte de reducerea TVA cu opt puncte procentuale.
Premierul a adăugat că reducerea de opt puncte procentuale a TVA ar însemna 16 miliarde de lei, adică echivalentul bugetului Casei Naţionale de Sănătate.
Premierul Victor Ponta s-a aflat, vineri, în judeţul Mureş, el vizitând fabrica de viori „Gliga” din Reghin, barajul în construcţie de la Răstoliţa şi combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş.