Victor Ponta și Tony Blair, legătură nu doar politică, ci și pe bani

Data actualizării: Data publicării:
Barack Obama Tony Blair si Victor Ponta

Informațiile din noul dosar al lui Victor Ponta, în care este urmărit şi pus sub control judiciar, alături de Sebastian Ghiță, invocă o întâlnire între Victor Ponta și Tony Blair care ar fi fost sponsorizată de Ghiță cu 220.000 euro.

Barack Obama Tony Blair si Victor Ponta

Întâlnirea despre care se vorbește în dosarul DNA Ploiești a avut loc la Johannesburg, în decembrie 2013, când au avut loc funeraliile lui lui Nelson Mandela.

Informații despre întâlnirea Ponta-Blair au fost publicate de fostul premier PSD pe contul său de facebook, unde anunța că fostul prim-ministru britanic i-a mediat o întâlnire și cu președintele SUA, Barack Obama. De 15 minute!

Întâlnirea a avut loc pe 13 decembrie 2013, când la Johannesburg era omagiat Nelson Mandela, o ceremonie care a adunat șefi de stat și de guverne din lumea întreagă, de la care Traian Băsescu, pe atunci președintele României, a lipsit.

Traian Băsescu declara, la acea vreme, că nu a mers la funeraliile lui Mandela pentru că nu a avut bani suficienți în buget. Era o epocă în care cheltuielile Administrației prezidențiale erau tăiate sever de Parlament și de Guvern.

Tot în acea zi, 13 decembrie, la București se desfășura așa-numita marțea neagră, o încercare a PSD de a aduce modificări importante la Codul penal.

Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri că îl are pe Tony Blair, fostul lider laburist, model în politică. Până la momentul 2013, Blair l-a vizitat pe Ponta la București de două ori. Există știri în presa vremii, care-l citează pe Ponta afirmând că modelul său în politică este fostul prim-ministru laburist, cum a fost loa sediul guvernului mentorul vizitându-l pe discipol, cum au luat masa împreună în apropierea sediului PSD, partid care era condus la acea vreme de cel pus astăzi sub control judiciar de DNA.

Fostul premier al Marii Britanii a atras atenția presei londoneze, care a scris despre consultanța pe care fostul premier britanic le-o oferă clienților săi, despre care se crede că într-un singur an a ajuns la un portofoliu care i-a adus încasări de 15 milioane de lire sterline. Astfel, The Telegraph, a scris că Blair, care deţine firma de consultanţă Government Advisory Practice, s-a deplasat de cel puţin două ori la Bucureşti în 2013 pentru a se întâlni cu Ponta.

La rândul său, în luna octombrie a aceluiași an, Ponta a declarat că România se pregătește să intre în reţeaua lui Blair - Global Network of Delivery Leaders - care îşi propune să îşi ajute membrii să îmbunataţească servicii precum educaţie, sănătate şi construcţii. Blair nu ratează nicio ocazie de a-şi face noi prieteni şi să îşi extindă deja dezvoltata reţea de contacte. Astfel că nu ar trebui să fie o surpriză că şi la o ceremonie de comemorare pentru Nelson Mandela i-a prezentat lui Barack Obama un posibil client, mai scrie publicaţia britanică.

Tony Blair a fost angajat de statul kazah pentru a reprezenta interesele Kaz Munay Gas, de Banca Mondială, iar casa sa de avocatură, una dintre cele mai bine plătite din Londra, a fost angajată și de RMGC.

Sebastian Ghiță, un apropiat al lui Victor Ponta, despre care procurorii DNA spun în noul dosar că i-a plătit lui Victor Ponta 220.000 de euro, apare ca sponsor al lui fostului premier român în mai multe investigații jurnalistice. Ghiță nu este doar un prieten alături de care Ponta și-a petrecut vacanțele în Dubai. Ghiță a apărut și ca sponsor al unor contracte de PR politic de care a beneficiat Victor Ponta în campania electorală din 2014, când a candidat la președinție. Potrivit blogului Sorinei Matei, Ghiță i-a plătit lui Ponta un contract în valoare de 300.000 dolari, cu una dintre cele mai mari firme de comunicare și consultanță politică, Podesta. ''Contractul confidențial între Podesta Group și Federal Media Partner,așa cum se arată pe portalul Departamentului de Justiție al SUA, a primit pentru consultanța strategică și serviciile furnizate în perioada 25 August- 24 Octombrie 2014, cu posibilitate de prelungire până pe 24 Noiembrie 2014, de la firma ploieșteană, Federal Media Partner, 300.000 de dolari americani'', a scris sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...