Victor Ponta: PSD, UNPR şi PC vor avea candidaţi comuni la europarlamentare şi la alegerile locale parţiale

Data publicării:
alegeri alegatori cabina vot 5330676-resized Mediafax Foto-BALAZS ATTILA

„Azi avem de luat câteva decizii politice legate de modul în care ne pregătim pentru 25 mai. Trebuie să decidem care vor fi candidaţii noştri comuni tot în alianţa electorală PSD-UNPR-PC pentru colegiile rămase libere de parlamentari pe care Guvernul probabil chiar miercuri va începe procedura pentru alegerea acestora - în egală măsură primari şi consilii locale, acolo unde este nevoie”, a spus Ponta, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces.

Ponta a mai spus că în cursul acestei săptămâni vor fi depuse şi candidaturile comune ale alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare.

Alegerile pentru posturile vacante de parlamentari sau de aleşi locali vor avea loc în 25 mai, simultan cu alegerile europarlamentare, a anunţat, în urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta.

Premierul a anunţat că Guvernul va declanşa procedurile pentru ca în 25 mai, când sunt programate alegerile europarlamentare, să se desfăşoare şi alegerile parţiale pentru posturile vacante de parlamentari, de primari sau alţi aleşi locali.

Alegerile parţiale pentru locurile vacante din Parlament, care vor fi simultane cu europarlamentarele, în 25 mai, conform anunţului premierului, urmează să fie organizate cel mai probabil în zece colegii din judeţele Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Timiş, Satu Mare, precum şi în Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri