Victor Ponta: Pe cei buni din PSD îi iau la mine, cei răi să rămână cu Dăncilă și baronii
Data actualizării: Data publicării:
Președintele Pro România, Victor Ponta, spune că liderii PSD „se sinucid și vor să distrugă” partidul și că îi va chema pe social-democrații „cei buni” în formațiunea pe care o conduce.
„Ce este acum în conducerea PSD nu mai are nicio legătură cu PSD. În primul rând, în conducerea PSD, când am intrat eu, în 2001, erau oameni deștepți. Acum, dacă îi strângeți pe toți de acolo, nu strângeți 10 neuroni. Erau oameni interesați de social-democrație, nu de broșe de mii de euro, de baroni și de sute de mii de euro cash plimbați pe aici. Mie mi se pare că se sinucid și vor să distrugă PSD. Asta vor să facă”, a spus Victor Ponta.
„Eu am grijă de votanții PSD și de pesediști pe care – cei buni îi iau la mine, cei răi să rămână cu Dăncilă și baronii”, a mai spus șeful Pro România.