Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că mandatul noilor miniştri de la Cultură şi Buget ar putea fi scurt, pentru că ar urma o remaniere după alegerile prezidenţiale.
„Vom vedea ce se va întâmpla cu noul guvern, indiferent dacă câștigă Victor Ponta sau nu câștigă Victor Ponta. După alegerile prezidențiale, proabil că și din acest punct de vedere vor fi schimbări”, a declarat Kelemen Hunor, la RFI.
Victor Ponta a anunţat că aşteaptă decizia oficială de respingere, apoi va înainta preşedintelui alte propuneri. El a ironizat şi noile atacuri ale preşedintelui la adresa propunerilor sale.
„Ca să fiu sigur că le acceptă Băsescu, o s-o propun pe EBA, pe Elena Băsescu, la Cultură şi pe Sorin Blejnar la Buget”, a spus Victor Ponta.
Replica pentru Victor Ponta a venit din partea fiicei preşedintelui, direct vizată de afirmaţiile premierului. „Pentru că are predilecţie pentru un guvern de rubedenii, îi sugerez lui Dottore Victor Viorel Ponta să o propună pe soţia sa, Daciana Sârbu, la Ministerul Bugetului", a scris Elena Băsescu, pe Facebook.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că va respinge propunerile înaintate de Victor Ponta pentru noii titulari ai posturilor de ministru al Culturii şi ministru delegat pentru Buget.
Șeful statului nu este la prima respingere a unui ministru. În 2007 şi în 2008 au avut aceeaşi soartă nominalizările premierului Călin Popescu Tăriceanu: Adrian Cioroianu, propus ministru de Externe, şI Norica Nicolai, propusă la Justiţie.