„Am aflat de această întâlnire din presă. Este o întâlnire normală, nu știu de ce cei care au participat la ea nu au anunțat-o imediat. Este firesc ca după alegeri, dacă tot vorbim de coabitare, să aibă loc și astfel de întâlniri informale”, a spus Vasile Blaga.
Liderul ARD a precizat că decizia președintelui Traian Băsescu de a invita toți șefii partidelor politice la Cotroceni, în același timp, este normală: „Este neuzual pentru că nici nu am avut majorități de 66 la sută până acum, cel puțin în ultimii opt ani. Au fost majorități fragile. Avem nevoie de un guvern care să fie învestit cât mai repede cu putință, pentru a nu pierde vremea. Suntem în fața unui an 2013, care se anunță foarte dificil”.
Întrebat dacă va fi o surpriză la Cotroceni și Traian Băsescu va propune pe altcineva premier și nu pe Victor Ponta, Vasile Blaga a spus că trebuie să se respecte votul românilor.
„Dacă USL va veni cu propunerea Victor Ponta, nu cred că va fi o surpriză. Părerile domnului președinte despre domnul Ponta, probabil, nu se vor schimba, dar, până la urmă, discutăm despre un vot popular în favoarea USL”, a precizat Vasile Blaga.