Valeriu Zgonea poate fi revocat. Vot în plenul Camerei: 204 deputaţi pentru, unul împotrivă

Data publicării:
valeriu zgonea fb

 

Proiectul a fost adoptat cu 204 voturi ”pentru”, un vot împotrivă şi 88 de abţineri. Liberalii au anunţat că se vor abţine la acest proiect.

Şedinţa de plen a fost condusă de vicepreşedintele social-democrat Florin Iordache, după ce Valeriu Zgonea a anunţat de la tribuna Parlamentului că modificarea Regulamentului este ilegală.


Proiectul de hotărâre va fi trimis la Monitorul Oficial pentru a fi publicat. După ce va fi publicat în Monitorul Oficial, grupul parlamentar PSD va începe demersurile pentru revocarea lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Potrivit modificărilor din Regulament, social-democraţii vor avea la dispoziţie două variante pe care le vor putea invoca în cererea de revocare: retragerea sprijinului politic sau propunerea de revocare din partea grupului care l-a propus iniţial. În ambele cazuri, însă, plenul Camerei Deputaţilor trebuie să dea un vot şi abia din acel moment Valeriu Zgonea pierde definitiv funcţia de preşedinte al Camerei.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a înaintat, miercuri, către Biroul Permanent al forului, un document de 9 pagini în care argumentează că modificarea Regulamentului pentru revocarea sa din funcţie este "ilegală" pentru că s-a făcut fără a fi respectaţi paşii procedurali şi această hotărâre trebuie rediscutată în comisii.

Valeriu Zgonea a cerut conducerii Camerei Deputaţilor scoaterea de pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a Proiectului de Hotărâre prin care a fost modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor, "având în vedere că acesta a fost adoptat cu încălcarea prevederilor constituţionale, legale şi regulamentare în vedere". Zgonea a cerut şi scoaterea de pe ordinea de zi a plenului acest proiect şi retrimiterea lui la Comisia pentru Regulament.

Şedinţa de miercuri a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor a fost suspendată pentru că membrii săi nu au căzut de acord asupra ordinii de zi pe care era şi punctul privind modificarea Regulamentului referitoare la procedura de schimbare a preşedintelui Camerei astfel încât şedinţa de plen a început cu ordinea de zi pe care deputaţii au stabilit-o înainte să plece în campanie electorală.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a refuzat să pună pe ordinea de zi a Biroului Permanent proiectul de hotărâre care viza modificarea Regulamentului întrucât nu avea iniţiator. Confruntaţi cu acest refuz, membrii PSD din Birou şi cei din partidele aliate, UNPR şi ALDE nu au acceptat o ordine de zi fără proiectul lor astfel că şedinţa BP a fost suspendată.

Ulterior, proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaţilor privind modificarea Regulamentului în ceea ce priveşte procedura de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei a fost introdus în plen pe ordinea de zi, la cererea grupului parlamentar PSD.

Proiectul de hotărâre a fost pus pe punctul trei al ordinii de zi, care a fost aprobată de plen cu 111 voturi ”pentru” şi un singur vot împotrivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei