Prim-ministrul a arătat că a discutat şi cu Ovidiu Silaghi, iar dacă nominalizarea este respinsă, coaliţia de guvernare va face imediat o nouă nominalizare. Conform Constituţiei, aceasta nu mai poate fi respinsă de preşedinte.
Ponta a spus că liderii USL au luat în calcul posibila respingere a lui Ovidiu Silaghi, dar nu au discutat încă despre persoane concrete pentru o nouă nominalizare.
Întrebat dacă ştie că preşedintele Băsescu ar deţine anumite informaţii cu privire la Silaghi, Ponta a replicat: "Probabil că îi face vreun dosar domnului Silaghi".
Liberalul Ovidiu Silaghi, nominalizat pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a fost, marţi, la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta, sosit la Guvern în prima zi de lucru după concediul de odihnă. La Guvern s-a aflat de asemenea ministrul Finanaţelor, Daniel Chiţoiu.
Silaghi a fost nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor. În prezent, premierul Ponta este ministru interimar al Transporturilor, iar secretarul de stat Cristian Ghibu coordonează activitatea instituţiei.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că pe 23 august va lua o decizie privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor.