V. Dăncilă: În calitate de preşedinte executiv preiau funcţia de preşedinte al PSD
Data actualizării: Data publicării:
Viorica Dăncilă a declarat într-o conferinţă de presă la PSD că este o dramă ce i se întâmplă lui Liviu Dragnea şi familiei sale. Ea a subliniat că nu îşi va da demisia şi că preia funcţia de preşedinte al partidului.
"În calitate de preşedinte executiv preiau funcţia de preşedinte al partidului", a spus Viorica Dăncilă.
"Uman, vorbind, este o dramă pentru el şi familia lui. Ca si colegi, suntem alături de el şi de familia sa este un moment dificil. Nu vom comenta decizia instanţei de judecată pronunţată azi.
Suntem un partid unit, în momentele dificile PSD a strâns rândurile, aşa vom face şi acum.
Mâine la 11 vom avea BPN, iar la 18 CEx.
Împreună vom lua deciziile, vom vedea unde am greşit, să vedem cum putem acţiona unitar.
Vă asigur de faptul că nu îmi voi da demisia indiferent de solicitări, vom respecta decizia din Parlament dacă va fi depusă o moţiune.
Dacă cineva cere demisia nu înseamnă că imediat trebuie să acceptăm asta. Este importantă stabilitatea ţării", a declarat Viorica Dăncilă.