USR susține că legile Justiției au fost adoptate „la limita penalului”
Data actualizării: Data publicării:
Parlamentarii Uniunii Salvați România vor depune noi sesizări la Curtea Constituțională pe cele trei legi ale Justiției și reclamă „abuzuri” din partea majorității PSD-ALDE la votul de marți din plenul Camerei Deputaților. Deputații USR susțin că rapoartele supuse votului ar fi fost redactate înainte de încheierea ședinței Comisiei speciale conduse de Florin Iordache. Totodată, reprezentanții USR fac un apel către președintele Klaus Iohannis de a sesiza Comisia de la Veneția pe tema celor trei legi.
„De ceea ce ne temeam nu am scăpat. Practic, a început din nou. Dacă anul trecut ne-am bătut pe legile Justiției și societatea a fost ținută captivă în problema legilor Justiției, în problemele personale ale lui Liviu Dragnea și ale camarilei sale, începând de astăzi, în mod oficial, lupta s-a redeschis, pare că și anul acesta nu va fi despre România, nu despre infrastructură, educație sau sănătate, va fi tot despre legile Justiției. Considerăm votul de astăzi un preambul și o deschidere a atacului pe Coduri (Codul penal și Codul de procedură penală - n.r.)”, a declarat președintele USR, Dan Barna, la încheierea votului pe cele trei legi ale Justiției.
Acesta a precizat că nu a fost niciun fel de dezbatere. „Totul s-a desfășurat nu pe repede-înainte, asta e o glumă. Practic ni s-au pus foile pe masă și ni s-a spus «Votați-le! Cum? Nu le-ați citit? Nu sunteți serioși»”, a arătat Barna.
La rândul său, deputatul USR Stelian Ion, membru al Comisiei speciale conduse de Florin Iordache, a susținut că modalitatea în care ar fi fost operate, în Camera Deputaților, noile modificări la legile Justiției ar fi „una ilegală, la limita penalului”.
„Modalitatea în care au înţeles cei din PSD-ALDE să promoveze aceste modificări este una abuzivă, este una ilegală, la limita penalului. Aceste rapoarte pe care le-am votat astăzi în Parlament au fost scrise de aseară, înainte de a fi discutate în comisie (Comisia specială condusă de Florin Iordache - n.r.), pentru că în câteva minute, cât a durat de la finalizarea ședinței Comisiei speciale și până la votul în Parlament nu aveau cum să redacteze aceste rapoarte”, a declarat deputatul USR.
Acesta a mai spus că toate amendamentale USR „au fost lăsat pe-afară, nu s-au regăsit în raport” și că parlamentarii Uniunii vor depune noi sesizări la CCR.
Deputatul a mai făcut un apel către președintele Klaus Iohannis să sesizeze Comisia de la Veneția. „Cu siguranţă, domnul preşedinte analizează toate aspectele şi are în vedere multe chestiuni de detaliu. Sper să ia cea mai bună decizie, pentru că din păcate a rămas singurul care mai poate face această sesizare a Comisiei de la Veneţia”, a declarat Stelian Ion.
Și liberalii intenționează să atace legile Justiției, din nou, la Curtea Constituțională, după cum a declarat, marți, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan.
„PNL va contesta la CCR această manieră prin care dumneavoastră votaţi, prin majoritatea pe care o aveţi, legile Justiţiei. Legea care scoate preşedintele din procedura de numire a magistraţilor, prin care scoateţi la pensie 2.500 de magistraţi şi salvaţi dosare”, a spus Raluca Turcan.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi cele trei legi ale Justiţiei.
Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a primit 190 de voturi „pentru”, 98 de voturi „împotrivă” şi două abţineri. Legea 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată cu 183 de voturi „pentru”, 91 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, iar legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost adoptată cu 189 de voturi „pentru”, 101 voturi „împotrivă” şi două abţineri.