USR și UDMR au atacat la Curtea Constituțională legea prin care terenul Romexpo a fost cedat gratis Camerei de Comerț și Industrie

Data actualizării: Data publicării:
pavilionul central romexpo noaptea
Pavilionul central Romexpo, București. Foto: Getty Images

USR și UDMR au depus vineri la CCR o sesizare de neconstituționalitate a legii prin care s-a aprobat trecerea unei suprafețe de 46 hectare de teren din nordul Capitalei, în zona Romexpo, din proprietatea statului în proprietatea Camerei de Comerț. Legea a fost adoptată miercuri în Parlament, cu voturile PMP, PSD și PNL.

„Am depus astăzi la CCR o contestație prin care vom opri devalizarea statului român cu sute de milioane de euro. Legea votată de PSD, PNL și PMP, prin care o suprafață de 46 de hectare din nordul Capitalei este privatizată pe gratis, trebuie să fie oprită. Avem încredere că decizia CCR va da dreptate motivelor invocate de USR în sesizare”, a declarat Cătălin Drulă, liderul deputaților USR, potrivit unui comunicat de presă.

Printre motivele de neconstituționalitate, USR arată că, în primul rând, legea încalcă principiul bicameralismului, o condiție extrinsecă de constituționalitate. În Camera decizională, Camera Deputaţilor, propunerea legislativă a fost modificată substanţial, ceea ce a condus la o configuraţie diferită faţă de textul adoptat de Senat şi de finalitatea urmărită de iniţiator, argumentează contestatarii.

USR mai susține că se încalcă art. 1 alin (5) din Constituție, prin lipsa studiului de impact. Nu există nici un studiu de impact asupra efectelor scoaterii din patrimoniul statului a imobilelelor care fac obiectul legii. Textul PLX nr. 452/2020 face referire la o serie de imobile care, deși neindentificate exact de lege, sunt de notorietate a fi într-o zonă centrală a Capitalei. Or, valoarea unor asemenea imobile poate genera un impact sever asupra bugetului de stat, patrimoniului statului dar și a economiei, fiind introduse în circuitul economic prin efectul legii în discuție, potrivit sesizării.

„În al treilea rând, se încalcă art. 44 alin (1) și (2) și art. 136 alin (5) din Constituție ca urmare a încălcării drepturilor de proprietate al statului - înstrăinarea prin lege și fără contraprestație, afectarea nelegală a patrimoniului statului. Art. III din propunerea legislativa 452/2020 așa cum a fost adoptată prevede că “terenurile proprietate privată a statului transmise în folosinţa gratuită a Camerei de Comerț și Industrie a României până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate, se transmit cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie a României” (alin. (1)).

În al patrulea rând, se încalcă art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție ca urmare a lipsei de claritate a legii. Redactarea propunerii legislative, în forma adoptată de Parlament, configurează un regim juridic confuz al naturii juridice/regimului juridic al transmiterii proprietății gratuite asupra imobilelor vizate”, se mai arată în contestația USR-UDMR.

„Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi ”tunuri imobiliare”, în centrul Bucureștiului. Unul din terenurile care va intra sub incidența noi legi este localizat chiar pe Bulevardul Expoziției. Dacă se dorește valorificarea și dezvoltarea aici a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitație. Susținem dezvoltarea și investițiile, dar nu acordarea cu dedicație de terenuri în plină campanie electorală”, a precizat deputata USR Cristina Prună, membră în Comisia pentru industrii și servicii.

Terenul de la Romexpo trece gratuit în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie, prin votul dat miercuri de Camera Deputaților asupra unui proiect de lege inițiat de PMP, susținut de PSD și PNL. USR și UDMR au anunțat că vor să atace proiectul la Curtea Constituțională.

Camera de Comerț a anunțat că dorește să dezvolte pe terenul de la Romexpo un mega proiect imobiliar, depus la Primăria Capitalei pentru obținerea PUZ. Camera de Comerț și Grupul Iulius vor construi un complex uriaș, cu 14 clădiri pentru birouri, locuințe, hoteluri, spații comerciale și muzee, plus 12.000 locuri de parcare. Proiectul promite și un Muzeu de Artă dedicat exclusiv sculptorului Constantin Brâncuşi, un muzeu de Istorie Monetară şi un oceanariu (parc acvatic). Investiţia este estimată la o valoare totală de peste 2,87 miliarde de euro şi va fi realizată etapizat, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...