USR: Instituțiile să publice toate contractele de achiziții
Data publicării:
Parlamentarii USR vor mai multă transparență pentru cheltuirea banilor publici. Instituțiile statului ar putea fi obligate să publice toate contractele încheiate cu furnizorii pentru demonstra că acestea au fost făcute în interesul cetățenilor.
O primărie din judeţul Arad a cumpărat coşuri de gunoi în valoare de 670.000 de lei. Suma reprezintă veniturile pe trei ani ale comunei cu 1.500 de locuitori şi trebuie plătită integral, chiar dacă primarul a încercat să anuleze contractul şi să dea înapoi pubelele.
Nicolae Valea, primar Archiș: Am făcut sesizare să vină să și le ridice, nu au venit. Ne-a acționat în instanță, am depus întâmpinare și până la urmă să le platim toate.
În ţară ar putea fi numeroase alte cazuri similare cu cel din județul Arad. S-ar putea afla de existenţa lor dacă va intra în vigoare un proiect depus în Parlament de Cosette Chichirău. Deputatul USR susţine şi că edilii se vor gândi de două ori înainte să risipească banii publici, dacă vor fi obligaţi să publice toate achizițiile pe care le fac.
Cosette Chichirău, deputat USR: Această măsură ar reduce costul corupției care în România este în prezent de 30%.
Elena Calistru, președinte Asociația Funky Citizens: Un cetățean ar putea de exemplu să vadă că un contract va presupune livrarea a 100 de telefoane foarte scumpe și să înceapă să tragă la răspundere primăria înainte ca acest lucru să se întâmple. Dacă ar fi 10 oameni care s-ar uita pe acele contracte tot ar fi niște bani potențial salvați de a fi cheltuiți prost sau a ajunge în buzunarul cui nu trebuie.
Conform Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, România este pe primul loc în Europa în ceea ce privește corupția în achizițiile publice. Prețul mediu pe un contract este cu aproximativ 33% mai mare decât în celelalte țări.