USL - alianţă de provincie. Unele filiale teritoriale nu se despart

Data publicării:
ponta crin despartiti2-1

 

Chiar dacă la nivel central miniştrii şi ceilalţi demnitari PNL părăsesc funcţiile, în teritoriu Crin Antonescu le-a dat mână liberă aleşilor să facă alianţă cu orice formaţiune politică. În plus, el susţine că până la finalul anului PNL ar putea reveni la guvernare.  

ARAD

Preşedintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, afirmă că la nivel politic nu va mai colabora cu PSD şi că întotdeauna a văzut „un viitor al confruntării” pentru cele două partide. El a subliniat însă că, la nivel instituţional, îşi doreşte să nu apară conflicte, pentru a nu fi schimbaţi viceprimari sau directori.

HARGHITA

Preşedintele PNL Harghita, Stelu Platon, a declarat că, la nivelul judeţului, liberalii doresc să se păstreze alianţa cu PSD, iar relaţiile politice vor avea de suferit numai dacă PSD se va înţelege cu UDMR.

„La nivel de judeţ, noi dorim să ne păstrăm alianţa cu PSD pe care am avut-o până acum. Alianţele locale vor avea de suferit numai dacă PSD va face o înţelegere cu UDMR. Acesta este punctul meu de vedere şi dacă PSD are alte intenţii, ne va spune dl. Duşa (Mircea Duşa, preşedintele PSD Harghita - n.r.). În cazul nostru, este exclus să facem alianţă cu UDMR, iar în Harghita nu există alte forţe politice reprezentative”, a declarat preşedintele PNL Harghita.

VASLUI

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean, susţine că organizația pe care o conduce nu are niciun fel de probleme în ceea ce privește continuarea alianței politice la nivel local cu PNL, însă totul depinde de ceea ce-și doresc liberalii.

De partea cealaltă, liderul PNL Vaslui, Florin Ciurariu, spune că va urma o ședință în cadrul organizației pe care o conduce pentru a fi mandatat să negocieze cu PSD la nivel local o eventuală continuare a colaborării.

COVASNA

Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat că în judeţ nu există situaţii în care PSD ar forma o majoritate cu PNL în consiliile locale.

Acesta l-a dat ca exemplu pe viceprimarul oraşului Întorsura Buzăului, care este liberal, dar, fiind „bun”, PSD nu va iniţia schimbarea sa.

În schimb, a spus Grama, este posibil ca subprefectul Georgeta Gheorghiu, susţinut de liberali, să fie schimbat dacă UDMR va intra la guvernare.

SUCEAVA

Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ), spune că va avea discuţii cu reprezentanţii PNL şi că va propune păstrarea actualelor structuri din CJ şi consiliile locale, precizând că înţelegerea PSD-PNL la Suceava exista şi înainte de înfiinţarea USL.

Președintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a declarat că, după ruperea USL, liberalii suceveni nu-și doresc să modifice echilibrul existent în consiliile locale și în Consiliul Județean Suceava şi nu va interveni pentru modificarea majorităţilor în aceste structuri.

PRAHOVA

Conducerea PSD Prahova spune că nu va cere schimbarea liberalilor din funcţiile publice deţinute la nivel local.

„PSD Prahova în acest moment nu intenţionează să facă niciun fel de propunere în a schimba majorităţile constituite la nivelul Consiliului Judeţean, Consiliului Municipal Ploieşti şi ale celorlalte consilii. Până la acest moment nu am primit nici un fel de solicitări din partea organizaţiilor PSD locale din Prahova de a proceda la astfel de schimbări”, a declarat prim-vicepreşedintele PSD Prahova, senatorul Daniel Savu.

La rândul lor, membrii PNL care deţin funcţii importante în administraţia publică locală din judeţ afirmă că, cel puţin pentru moment, nu demisionează din aceste posturi.

SIBIU

Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că regretă ruperea USL, dar speră într-o continuare a colaborării pe plan local.

Contactat telefonic, liderul PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, a declarat că, „în această fază”, îşi doreşte continuarea colaborării dintre PNL şi PSD.

BUZĂU

Preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, a declarat că le-a transmis tuturor primarilor social-democraţi din judeţ să nu rupă alianţele locale cu liberalii, „de dragul rupturii de la centru”.

„Noi am încheiat nişte alianţe la nivel local pe baza unor înţelegeri şi le-am transmis tuturor primarilor să nu rupă alianţele de dragul rupturii de la centru. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean şi cel Local Municipal, odată ce ne-am dat mâna pentru propăşirea judeţului, vom merge în continuare sau cel puţin acesta este punctul meu de vedere. Totul este foarte în scurt şi nu am avut timp să discut cu partenerii liberali. Cred însă că nu se va schimba nimic”, a declarat şeful PSD Buzău, Constantin Boşcodeală.

CLUJ

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, care este şi liderul grupului de consilieri PSD din Consiliul Judeţean Cluj, a declarat că îşi doreşte păstrarea majorităţii în deliberativul judeţean formată cu PNL.

„Nu dorim să schimbăm majoritatea de la CJ Cluj. Am câştigat împreună cu PNL, avem un program de îndeplinit la nivelul judeţului Cluj, dorim să continuăm. Am discutat cu liberalii să continuăm proiectele începute la nivel judeţean şi să păstrăm majorităţile şi alianţele în consiliile locale din judeţ. În ceea ce priveşte şefii serviciilor deconcentrate, nu am avut nicio problemă în colaborarea cu colegii liberali şi nu susţin neapărat o schimbare a acestora, fiecare să îşi facă treaba mai departe”, a spus Lăpuşan.

La rândul său, preşedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că va avea o întâlnire în zilele următoare cu conducerea PSD Cluj, pentru a discuta despre continuarea colaborării la nivelul CJ Cluj, unde el ocupă funcţia de preşedinte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...