Uniunea Naţională pentru Progresul României, formaţiune desprinsă în urmă cu cinci ani din PSD, susţine că are în acest moment mai mulţi membri decât partidul-mamă. Anunţul a fost făcut odată cu finalizarea fuziunii cu PPDD.
„UNPR-ul nu a ascuns niciodată faptul că este un partid al uşilor deschise. Colegii din PPDD au o mare calitate. Mulţi dintre ei nu au mai făcut politică până acum. Sunt oameni gospodari şi oneşti”, a spus Gabriel Oprea, preşedintele UNPR.
Gabriel Oprea vrea ca, până la toamnă, UNPR să aibă filiale în toate localităţile din ţară şi până la alegerile din 2016, numărul membrilor să se dubleze. Adică să crească de la peste 500.000, câţi ar fi acum, la un milion.
Însă progresiştii nu s-a hotărât încă dacă participă pe cont propriu sau în alianţă cu PSD la cele două scrutine de anul viitor.
Gabriel Oprea: „Îl susţin pe Victor Ponta total, ca prim-ministru. Victor Ponta este prietenul meu, este aliatul meu.”
Liviu Dragnea, preşedinte interimar al PSD: „Există susţinere fără echivoc din partea tuturor partidelor din coaliție pentru ca Victor Ponta să rămână prim-ministru. Şi PSD-u,l şi ALDE, şi UNPR-ul susţin acest Guvern”.
Sprijinul şi loialitatea UNPR faţă de partenerii din alianţa de guvernare are limite.
Gabriel Oprea: „Îl voi sprijini pe domnul preşedinte Iohannis în domeniul securităţii naţionale”.
UNPR şi-a dovedit puterea la finalul lunii iunie, atunci când a votat alături de PNL pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca director al Serviciului de Informaţii Externe.
Gabriel Oprea: „Eu nu sunt un om care fac jocuri de putere. Chiar sunt o punte între palate, pentru că e nevoie de aşa ceva.”
Începând din 2009, UNPR a fost întotdeauna de partea puterii, indiferent de partidul sau coaliţia aflată la guvernare.