Un senator ALDE trece la PSD, la 2 zile după ce partidul a ieșit de la guvernare: „Numai în modul acesta putem continua”
Data actualizării: Data publicării:
A doua plecare din ALDE, de la anunțul că partidul iese de la guvernare. După ce ministrul de Externe Ramona Mănescua părăsit formațiunea pentru a rămâne în Cabinetul Dăncilă, un senator liberal-democrat renunță și el la partid. Este vorba despre Ilie Niţă, care anunță că se înscrie în PSD.
Fost vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA anul trecut, fiind acuzat de instigare la abuz în serviciu, operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală, fals în înscrisuri şi în declaraţii.
Având în vedere hotărârile luate în ALDE și ținând cont am avut o colaborare bună cu PSD și s-au făcut lucruri bune pentru români în această perioadă, consider că aceste lucruri trebuie continuate și numai în modul acesta, sprijinind PSD, putem continua. Avem nevoie de stabilitate în țară, avem nevoie de liniște și de o guvernare rațională. V-am adus la cunoștință că am trecut la partidul PSD.