Şeful statului s-a născut în 4 noiembrie 1951, la Basarabi, actualul oraş Murfatlar, din judeţul Constanţa. Anii trecuţi, Traian Băsescu şi-a serbat ziua de naştere alături de familie, s-a întâlnit şi cu apropiaţi din mediul politic, uneori cu o zi în avans sau a avut program public.
În urmă cu doi ani, preşedintele Băsescu a postat pe Facebook, în 5 noiembrie, un mesaj video în care le mulţumea celor care i-au transmis mesaje de ziua sa.
În acel an, 2012, preşedintele se afla la Castelul Foişor, unde şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de lideri PDL, printre care Anca Boagiu şi Adriean Videanu.
Prima aniversare în calitate de şef de stat, în 2005, şi-a petrecut-o la vila de protocol din staţiunea Neptun. Un an mai târziu, în 2006, a preferat să-şi primească apropiaţii, printre care şi unii lideri ai Partidului Democrat, pe Valea Prahovei.
Traian Băsescu a ajuns în fotoliul de şef al statului în urmă cu zece ani. În toamna lui 2004, primarul Traian Băsescu intra în cursa pentru Cotroceni cu nici două luni înainte de alegeri şi dădea peste cap sondajele favorabile lui Adrian Năstase.
Traian Băsescu nu a lămurit nici în ziua de azi culisele retragerii lui Theodor Stolojan din campania de atunci.
Începând cu 20 decembrie 2009, Traian Băsescu este primul beneficiar al mandatului prezidenţial de cinci ani. El este câştigătorului şi celui de-al doilea mandat.
În 2009 a câştigat cursa pentru Cotroceni în defavoarea social-democratului Mircea Geoană.
Traian Băsescu a supravieţuit în funcţie celor două suspendări la care a fost supus - în 2007 și în 2012.
Din 22 decembrie, când va pleca de la Cotroceni, Traian Băsescu şi-a programat revenirea în politica de partid, cu gândul la viitoarele alegeri parlamentare.