UDMR explică de ce a votat legile organizării judiciare şi CSM

Data publicării:
kelemen hunor foto udmr (2)

UDMR afirmă că a votat modificarea Legii organizării judiciare şi legea care reglementează funcţionarea CSM, „pentru că acestea întăresc lupta împotriva corupţiei şi statul de drept”, relatează News.ro.

„Am votat modificarea Legii organizării judiciare şi legea care reglementează funcţionarea CSM, pentru că acestea întăresc lupta împotriva corupţiei şi statul de drept. În România, prin invocarea legilor siguranţei naţionale, oricine, oricând poate fi interceptat”, precizează UDMR într-un comunicat.

Conform Uniunii, „până acum, statul nu putea să tragă la răspundere procurorii şi judecătorii care, cu rea-credinţă sau dintr-o neglijenţă gravă, au comis o eroare judiciară care distruge vieţile oamenilor”.

„Această situaţie trebuie remediată urgent! Avem convingerea că prin modificarea cadrului legislativ putem diminua abuzul de putere contribuind, astfel, la întărirea statului de drept. La 11 decembrie, prin decizia separării carierelor judecătorilor şi a procurorilor, am făcut primul pas în această direcţie, iar modificările adoptate astăzi reprezintă un nou efort în acest sens”, conchide UDMR.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...