Trezorierul PSD: Se fac presiuni uriașe pentru executarea mea judiciară

Data actualizării: Data publicării:
mircea draghici - fb

Mircea Drăghici, trezorier al PSD și propus pentru șefia Ministerului Transporturilor, susține că, după ce ar fi fost însărcinat de Liviu Dragnea să depună o plângere pentru înaltă trădare împotriva președintelui Klaus Iohannis, s-ar fi declanșat un demers ce ar urmări „executarea” sa judiciară.

Mircea Draghici FB
Mircea Drăghici, trezorierul PSD, la o petrecere câmpenească. Sursă foto: Facebook

„Am primit informații că, de duminică încoace, din zona Parchetului și nu numai, se fac presiuni uriașe asupra unor terți pentru a furniza elemente care să permită executarea mea judiciară, în public, până la momentul pronunțării Curții Constituționale asupra conflictului constituțional creat de președintele Klaus Iohannis prin blocarea numirilor la ministerele Transporturilor și Dezvoltării. Deși, inițial, solicitările Parchetului adresate acelor terți aveau termene mai lungi, după Consiliul Național al PSD de duminică, când președintele Liviu Dragnea mi-a cerut să mă ocup de redactarea plângerii penale pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, procurorii au pus o presiune uriașă să primească răspunsurile cerute până mâine”, susține social-democratul pe contul său de Facebook.

Drăghici mai arată că ar exista „o temă” ca imaginea să „să fie terfelită în public în următoarele zile”, astfel încât să i se „servească” președintelui Iohannis o motivare pentru a refuza numirea sa ca ministru al Transporturilor.

„Cum să accepte să-l numească în funcția de ministru pe cel care va redacta plângerea de înaltă trădare împotriva sa?! Se caută deci intens nodul în papură pentru a fi descalificat din această nominalizare”, mai susține Drăghici.

Referindu-se la informațiile din presă potrivit cărora ar fi cercetat în două dosare penale, trezorierul PSD precizează că el nu a primit niciun răspuns din partea Parchetului la solicitarea de a i se comunica obiectul cercetărilor și calitatea avută în respectivele dosare.

„Subliniez că procurorii încalcă grav prevederile legale în vigoare care prevăd că aceștia pot declanșa o urmărire penală privind cheltuielile unui partid politic doar în baza unei sesizări a Autorității Electorale Permamente. Or, toate verificările făcute de AEP certifică faptul că la PSD fiecare leu a fost cheltuit strict în limitele legale”, scrie Drăghici.

Social-democratul vorbește și de o „gravă încălcare a separației puterilor în stat” și acuză că procurorii ar fi „foarte indulgenți” cu USR, deși ar exista în cazul acestei formațiuni o sesizare oficială din partea AEP. „Deci, pe lângă împiedicarea numirii mele la Transporturi, prin aceste acțiuni procurorii încearcă să pătrundă în interiorul PSD, ceea ce ar însemna o gravă încălcare a separației puterilor în stat. În același timp însă vedem că procurorii sunt foarte indulgenți cu USR, deși în aceast caz AEP a depus o sesizare oficială privind fraudarea fondurilor electorale. Este un dublu standard care arată agenda și orientarea politică a unor anchete penale. Cine este liantul între dezideratele lui Iohannis și acțiunea procurorilor? Cine dă comenzile ca la PSD să se accelereze anchete pornite fără niciun temei, iar la USR să se tergiveseze și să se mușamalizeze un dosar cu probe clare de fraudă electorală? Vom afla cu siguranță la un moment dat”, conchide Mircea Drăghici.

În ședința Consiliului Național al PSD de duminică, Liviu Dragnea a solicitat social-democraţilor să depună o plângere penală pentru înaltă trădare pe numele şefului statului. „Peste toate aceste acţiuni ale acestor europarlamentari români, cetăţeni români, deasupra tuturor este Iohannis, care într-un mod prin care trădează interesele României spune de foarte mult timp că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Asta este act de trădare a intereselor naţionale ale acestei ţări, practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Drăghici, domnule Mircea Drăghici, împreună cu domnul Iordache, care este prieten la cataramă cu domnul Iohannis şi cu sprijinul de specialitate al domnului Toader, vă rog ca după Anul Nou să depuneţi acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”, a declarat liderul PSD.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri