„Nu am niciun dubiu că Ponta și Şova au responsabilități în afacerea Rovinari-Turceni, cum nu am niciun dubiu de ce Ponta a cerut partidului să îl protejeze pe Șova. Acolo s-au falsificat probe, or Ponta se pare că este părtaș la această falsificare a probelor de către cabinetul lui Șova. Cred că abordarea lui Ponta nu fi decât una corectă legată de demisie din fruntea Guvernului, nu are altă soluție”, a declarat Traian Băsescu.
Premierul Victor Ponta a renunțat, ieri, la conducerea PSD după cinci ani de când a preluat şefia formaţiunii. El a postat mesajul pe pagina sa de Facebook. Acesta a precizat că nu va mai ocupa funcţia de conducere până când DNA nu va finaliza ancheta care îl privește. Ponta şi-a motivat decizia precizând că şi alţi colegi PSD au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică.