Traian Băsescu: Trebuie să uităm de Schengen

Data publicării:
schengen iesire-7

Cred ca Zgonea ar trebui să demisioneze. A pus România într-o situație îngrozitoare. Am avut și o discuție telefonică, am trimis și o scrisoare. Lucrurile nu au fost înțelese. Responsabil Victor Ponta, care a avut presiune de la baronimea locală să amputeze ANI și DNA”, a declarat președintele.

Reacţia preşedintelui Camerei Deputaţilor a venit imediat. „Sunt dezamăgit de faptul că preşedintele continuă să dezinformeze în legătură cu modificările aduse Codului penal. Parlamentarii vor putea fi în continuare cercetaţi atât pentru corupţie, cât şi pentru situaţiile în care se află în conflict de interese. I-am explicat toate aceste elemente preşedintelui în scrisoarea pe care i-am trimis-o, sperând, cu bună-credinţă, că va renunţa la atacuri, în momentul în care va constata că sunt nejustificate", a declarat Valeriu Zgonea.

El a arătat că refuză alte polemici cu Băsescu şi a făcut apel la şeful statului să acţioneze prin pârghii instituţionale pentru a-şi manifesta opoziţia faţă de modificările aduse Codului penal.

Președintele a vorbit și despre aderarea la Schengen: „Trebuie să uităm de intrarea în Schengen. Vom avea raport prost din partea CE. Pot anticipa ce va scrie în raportul CE: lipsa de voință opolitică pentru lupta anticorupție”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri