Traian Băsescu renunță să mai conteste decizia instanței prin care a fost declarat colaborator al Securității

Data actualizării: Data publicării:
traian basescu la desclaratii
Fostul președinte Traian Băsecu a fost declarat colaborator al fostei Securități, printr-o decizie definitivă a Instanței Supreme. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a depus la Curtea de Apel Bucureşti, prin avocaţii săi, o cerere prin care anunţă judecătorii că renunţă să conteste, printr-o cale extraordinară de atac, decizia instanţei prin care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi comuniste.

Pe 27 iulie, Băsescu a introdus la CAB o cerere de revizuire, prin care încerca să obţină anularea hotărârii prin care a fost declarat colaborator al Securităţii comuniste.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, pe baza unor fapte, împrejurări sau probe descoperite după ce judecata a avut loc, se urmăreşte retractarea unei hotărâri judecătoreşti civile definitive sau irevocabile şi efectuarea unei noi judecăţi, informează Agerpres.

În luna martie, Instanţa supremă a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS.

Cum s-a apărat Băsescu: „Nu am știut că Contrainformațiile Militare sunt Securitatea”

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

„Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. „Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (...) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat fostul președinte Băsescu.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...